În ochiul furtunii: Europa estimează câți ani vor dura pentru a înlocui pe deplin SUA în apărarea împotriva Rusiei

Gheorghiță Orjanu |
Data actualizării: | Data publicării:
Trupele americane efectuează un exercițiu combinat pentru consolidarea grupului de luptă al NATO din Polonia. Sursa Foto: Army.mil
Trupele americane efectuează un exercițiu combinat pentru consolidarea grupului de luptă al NATO din Polonia. Sursa Foto: Army.mil

Pe lângă nevoia Europei de a compensa trupele americane, care vor fi eventual retrase - aici incluzând oameni și echipamente, înlocuirea SUA implică și aspecte precum informațiile, rachetele cu rază lungă de acțiune, controlul trupelor precum și alte elemente care dau o mare stabilitate apărării.

Noua paradigmă de securitate a SUA, potrivit căreia problemele Europei sunt problemele Europei, a ridicat deja multe întrebări, inclusiv cea principală - dacă Lumea Veche va fi capabilă să oprească singură expansiunea Federației Ruse.

În acest sens publicația americană Defense News (articol din 25 februarie) a chestionat 17 experți europeni în securitate de la think tank-uri cunoscute, care au estimat de câți ani ar avea nevoie Europa în anumite domenii pentru a compensa pe deplin retragerea SUA din arhitectura de securitate europeană.

Europa poate construi, în termen de cinci ani, majoritatea factorilor critici de apărare necesari pentru a descuraja sau învinge Rusia fără sprijinul SUA, cu condiția ca voința politică de a investi să existe, potrivit cercetătorilor și experților în securitate chestionați de Defense News.

 

Informațiile obținute prin cercetarea din satelit

 

Dependența de sateliții americani este critică și, potrivit majorității analiștilor de securitate europeni chestionați,poate fi depășită în 5-10 ani. SUA dețin în prezent 246 de sateliți militari, în timp ce membrii europeni NATO au 49.

Însemnătatea mare a domeniului sateliți militari a fost evidențiată de Rafael Loss membru al think tank-ului Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR).

„Eforturile europene de a extinde capabilitățile ISR bazate pe spațiu sunt împiedicate de lipsa unui port spațial operațional pe continent, capacitatea limitată de lansare și filozofiile de lansare spațială diferite între principalii jucători europeni. Fără capabilități spațiale ISR mult îmbunătățite, alte eforturi europene de dezvoltare a capabilităților, cum ar fi abordarea europeană de atac cu rază lungă de acțiune, vor avea de suferit din cauza lanțurilor de ucidere extrem de lungi, a spus Loss.

 

Comandă și control pe câmpul de luptă

 

Comanda și controlul trupelor care acționează pe front se referă la sistemul și procesele utilizate de comandanții militari pentru a direcționa și coordona forțele în timpul operațiilor. Problema principală care se pune în acest domeniu este varietatea mare de tehnologii și rețele.

„Nu va exista o convergență pe o singură rețea C2, ci mai degrabă o apariție a clusterelor C2 în jurul diferitelor coaliții/misiuni”, a spus Rafael Loss de la ECFR.

Un nivel de capabilitate suficient de mare pentru a descuraja Rusia este estimat ca va fi atins în  3 – 5 ani.

 

Loviturile la distanțe mari (Long-range strike)

 

Loviturile la distanțe mari implică sisteme de arme care furnizează o sarcină utilă convențională la distanță lungă, cu precizie mare și cu șanse mari de supraviețuire a vectorului de lovire.

Reamintim că rachetele de croazieră rusești îndeplinesc primele două condiții, dar nu și pe a treia - supraviețuirea, peste 90% dintre ele fiind doborâte de apărarea antiaeriană ucraineană.

Experții intervievați de Defense News consideră că Europa are nevoie de aproximativ 5 ani pentru a deține armele necesare care-i vor permite să fie luată în serios în acest domeniu.

„Europenii posedă un anumit număr de sisteme de lovitură cu rază lungă de acțiune lansate din aer, dar le lipsește adâncimea arsenalului și ar trebui să fie completate cu lovituri la distanță lungă de pe mare și de pe uscat”, a spus  Rafael Loss de la ECFR.

 

Suprimarea apărării antiaeriene inamice (SEAD)

 

SEAD implică acțiuni de neutralizare sau degradare a sistemelor de apărare antiaeriană inamice pentru a crea un mediu de operare mai sigur pentru aeronavele proprii.

Experții apreciază că orizontul de timp, în care Europa va deveni relevantă în acest domeniu, este de 5 ani.

 

Recunoașterea aeriană / ISR aerian

 

Recunoașterea aeriană utilizează avioane, inclusiv sisteme aeriene fără pilot, pentru a colecta informații vizuale sau electronice despre forțele inamice, teren și alte zone de interes.

Polonia este dată ca exemplu pozitiv, ea dezvoltând capababilitatea ISR fără echipaj în ultimii 10 ani, ca răspuns la evoluțiile din Ucraina, potrivit cercetătorului Péria-Peigné de la IFRI (Institut français des relations internationales). „Nu toată lumea este bine echipată, dar există”, a spus el.

Cu toate acestea, experții consideră că acest decalaj poate fi recuperat mai rapid, fiind nevoie de aproximativ trei ani.

 

Comunicațiile prin satelit

 

Oferă legături sigure și fiabile pentru forțele militare dislocate pe zone mari. Europa are o serie de sateliți de comunicații în spațiu, iar utilizarea acestora în scopuri militare este o decizie politică, au spus mai mulți experți.

Majoritatea experților au fost de acord că atingerea unei capabilități suficiente pentru descurajare poate fi făcută până în 3 ani, deși un grup de cinci experți au apreciat că intervalul de timp necesar este de 5 – 10 ani.

 

Supravegherea aeriană

 

Utilizează aeronave echipate cu senzori și sisteme de comunicații pentru o vedere cuprinzătoare a spațiului de luptă. Sunt urmărite avioanele, navele și alte active inamice pentru a îmbunătăți cunoașterea situației de către forțele proprii.

Opiniile experților au fost diversificate în acest domeniu, fiind împărțite aproape în mod egal pe patru intervale de timp: Europa este deja pregătită; mai puțin de 3 ani; 3 – 5 ani; 5 – 10 ani.  Având în vedere că nu există o părere majoritară între experți, media opiniilor nu este relevantă. Mai degrabă, se poate concluziona că există mai multe incertitudini spre deosebire de celelalte domenii.

„Depinde. Dacă vorbești despre plecarea forțelor armate americane din Europa, este în vigoare. Dacă vorbiți despre oprirea de către SUA a tuturor dispozitivelor europene fabricate în SUA, nu este în vigoare”, a spus Péria-Peigné, de la IFRI.

O posibilă zonă de incertitudine este și dacă Europa ar avea acces la flota multinațională de 17 avioane Boeing E-3A AWACS operate de NATO.

„Acest lucru ne va lua mult timp să avem toate astea noi înșine”, a fost ceva mai pesimist Sven Biscop, directorul programului Europa în lume la Institutul Regal Egmont pentru Relații Internaționale din Bruxelles. Alimentarea aerianăPermite ca avioanele de luptă și alte aeronave să primească combustibil în zbor, extinzându-și raza de acțiune și timpul de zbor și permițând misiuni de lungă durată, cum ar fi continuitatea prezenței într-o anumită zonă. 

Experții au apreciat că în aproximativ trei ani, Europa va fi la un nivel suficient de bun. Țările europene operează 34 de avioane de alimentare aeriană bazate pe modelul Airbus A330, inclusiv opt într-un grup NATO, cu alte opt comandate, conform cifrelor Airbus din 31 ianuarie.

„Aici avem deja destul de multe” – Biscop de laEgmont.

„La avioanele de realimentare avem o soluție foarte bună pentru Europa” – Péria-Peigné de la IFRI.

„A330 MRTT este un succes dovedit, dar cifrele din grupul MRTT sunt prea mici”, consideră Dick Zandee de la think tank-ul Clingendael.

 

Avioane de transport / transport aerian strategic

 

Permite desfășurarea rapidă și la scară largă a personalului militar, a echipamentelor și a proviziilor pe distanțe lungi, susținând operații departe de bazele de origine.

Și în acest domeniu, experții au fost împărțiți în multe clustere pentru a rezulta o opinie majoritară, indicând anumite incertitudini în cât de mare ar putea fi anvergura Europei în viitor.

„Dificil de evaluat, deoarece, dacă transportul aerian strategic este destinat proiecției  forței dincolo de Europa, europenii ar putea acorda prioritate transportului aerian în teatru, având în vedere riscul de dezlegare a SUA”, a spus Peigné de la IFRI. Germania, Franța, Marea Britanie, Spania, Belgia și Luxemburg operează împreună un total de 115 avioane de transport greu Airbus A400M, cu alte 45 la comandă, potrivit datelor Airbus.

„Este prea puțin, dar platforma este acolo”, a spus Biscop de la Egmont.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel