Publicitate
'Ei (KFOR) au răspuns că nu este nevoie de revenirea armatei sârbe în Kosovo (...) citând rezoluţia Naţiunilor Unite de aprobare a mandatului lor în Kosovo', a afirmat Vucic într-un interviu la televiziunea privată Pink.
Luna trecută, pentru prima dată de la sfârşitul războiului din 1998-1999, Serbia a solicitat să desfăşoare trupe în Kosovo în contextul ciocnirilor între autorităţile kosovare şi sârbii din nordul Kosovo, unde aceşti sunt majoritari.
Rezoluţia Consiliul de Securitate al ONU prevede că Serbiei poate fi autorizată, cu aprobarea KFOR, să staţioneze personal la trecerile de frontieră, lăcaşuri de cult creştin-ortodoxe şi în zone unde sârbii sunt majoritari.
Vucic critică NATO
Vucic a criticat KFOR pentru faptul că informat Serbia despre decizia sa în ajunul Crăciunului ortodox pe stil vechi, după ce poliţia kosovară a arestat un soldat suspectat că a împuşcat şi rănit doi tineri sârbi în apropierea localităţii Shterpce.
Autorităţile din Kosovo au condamnat incidentul.
Poliţia a declarat că victimele, în vârstă de 11, respectiv 21 ani, au fost duse la spital, dar rănile nu le pun în pericol viaţa.
Presa sârbă a relatat că un alt tânăr ar fi fost atacat şi bătut de un grup de albanezi sâmbătă, după ce se întorcea de la slujba de Crăciun.
Oficialităţi sârbe au calificat incidentele drept 'atacuri teroriste', care demonstrează că sârbii nu sunt doriţi în Kosovo, şi au anunţat proteste în Shterpce duminică.
Organizaţii internaţionale au condamnat atacurile, aşteptate să sporească neîncrederea între majoritatea albaneză şi cei aproximativ 100.000 de etnici sârbi care trăiesc în Kosovo.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News