“Pe 19 februarie, sub conducerea Comandantului Suprem al Forțelor Armate ale Federației Ruse, Vladimir Putin, va avea loc un exercițiu planificat al Forțelor de Descurajare Strategică, în timpul căruia vor fi efectuate mai multe lansări de rachete balistice și de croazieră”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului, preluat de agenția Interfax.
“La exercițiu vor participa forțe și mijloace aparținând Forțelor Aerocosmice, Regiunii Militare Sud, Trupelor de Rachete cu Destinație Strategică, Flotei de Nord și Flotei din Marea Neagră”, au precizat reprezentanții ministerului.
“Exercițiul Forțelor de Descurajare Strategică a fost planificat anterior, în scopul verificării nivelului de pregătire al organelor de conducere militară, precum și a echipajelor complexelor de rachete, navelor de luptă și avioanelor strategice pentru îndeplinirea misiunilor încredințate. În același timp, este vizată fiabilitatea armamentelor nucleare strategice și a forțelor non-nucleare”, se mai arată în comunicatul de presă al Ministerului rus al Apărării.
Forțele de Descurajare Strategică includ Forțele Strategice Ofensive și Forțele Strategice Defensive.
Forțele Nucleare Strategice, în compunerea cărora se află și Trupele de Rachete cu Destinație Strategică, reprezintă baza Forțelor Strategice Ofensive, echipată cu complexe de rachete balistice intercontinentale și rachete de croazieră cu bazare navală și aeriană. Forțele Strategice Ofensive includ, de asemenea, și Forțele Strategice Non-nucleare, ca și forțe cu dublă întrebuințare. Din acestea fac parte mari unități și unități dotate cu bombardiere strategice și cu rază lungă de acțiune, de submarine, nave de suprafață și ale Aviației navale, care sunt dotate cu arme convenționale de mare precizie.
Baza Forțelor Strategice Defensive este reprezentată de forțele luptătoare și mijloacele Apărării antirachetă și spațiale, între care se află Sistemul de avertizare timpurie asupra unui atac cu rachete, Sistemul pentru controlul spațiului cosmic, Apărarea antirachetă și Apărarea anti-cosmică. Din compunerea Forțelor Strategice Defensive fac parte, de asemenea, și o parte din forțele luptătoare și mijloacele Apărării antiaeriene.
Rusia a devansat calendarul manevrelor militare, pe fondul tensiunilor cu SUA și implicit NATO
Comentariul autorului: Probabil, în Federația Rusă se află în curs de desfășurare exercițiul strategic Grom-2022. Este posibil ca acesta să fi început pe 16 sau 17 februarie și să se încheie sâmbătă, 19 februarie, cu lansările efective de rachete balistice intercontinentale și de croazieră.
Inițial, exercițiul era planificat pentru toamna acestui an, însă a fost devansat pe fondul tensiunilor apărute în relațiile Rusiei cu SUA și NATO.
De regulă, în Federația Rusă, exercițiile de acest gen se desfășoară la sfârșitul anului de instrucție, cel mai adesea în luna octombrie. În principiu, în timpul exercițiului, un submarin al Flotei de Nord lansează o rachetă balistică intercontinentală asupra unei ținte din poligonul Kura din Kamchatka, iar un submarin al Flotei din Oceanul Pacific distruge o țintă amplasată în poligonul Chiza din nordul Rusiei. De asemenea, Trupele de Rachete cu Destinație Strategică (RVSN) lansează o rachetă balistică intercontinentală cu bazare terestră, iar avioane ale Aviației cu rază lungă de acțiune execută lansări de rachete de croazieră.
Deși la exercițiul din 19 februarie nu a fost menționată și Flota din Oceanul Pacific, probabil că un submarin al acesteia va lansa totuși o rachetă balistică intercontinentală, ținând cont de faptul că în nordul Federației Ruse au fost notificate raioane pentru executarea de lansări de rachete în această perioadă.
Pentru prima dată este anunțată participarea de forțe și mijloace din Regiunea Militară Sud, inclusiv din cadrul Flotei din Marea Neagră
Este interesant de semnalat faptul că, pentru prima dată, la un exercițiu de acest tip este anunțată participarea de forțe și mijloace din Regiunea Militară Sud, inclusiv din cadrul Flotei din Marea Neagră. Probabil că, un submarin sau o fregată a Flotei ruse din Marea Neagră va lansa o rachetă de croazieră de tip Kalibr, iar un complex de rachete Iskander-M din cadrul unei brigăzi de rachete a Regiunii Militare Sud va lansa o rachetă de croazieră 9M728 sau 9M729, în poligonul Kapustin Yar din Regiunea Ashuluk.
Prin includerea Regiunii Militare Sud între participanții la exercițiul strategic Grom-2022 al Forțelor de Descurajare Strategică, oficialii ruși intenționează să atragă atenția asupra situației de securitate din Regiunea Mării Negre. Este foarte posibil ca autoritățile de la Kremlin să considere exercițiul Grom-2022 ca o ultimă încercare de convingere a Occidentului de seriozitatea solicitărilor Rusiei în problema garanțiilor de securitate.
Cel mai probabil, în cazul în care după această demonstrație de forță nu se vor înregistra progrese în discuțiile cu reprezentanții SUA și NATO, Rusia va lua în considerare adoptarea unor măsuri tehnico-militare, care ar putea include chiar o intervenție militară în Ucraina.
După data de 20 februarie, vor fi întrunite toate condițiile necesare pentru declanșarea unei operații ofensive împotriva Ucrainei. În cazul în care aceasta va avea loc, este de anticipat ca Vladimir Putin să aibă în vedere, la fel ca în 2014, o intervenție care să se soldeze cu un număr minim de victime în rândul ambelor părți. Între altele, acest lucru ar fi posibil prin anihilarea sau capturarea conducerii politico-militare a statului ucrainean, care să permită o solicitare ulterioară către trupele ucrainene să depună armele fără să mai participe la acțiuni de luptă.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News