În Armenia, Forțele Armate ale Federației Ruse au executat un exercițiu special de război electronic

S.I. Catalin |
Data publicării:

Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a anunțat, pe 14.08.2019, că, în poligonul montan Kamhud, subunități de război electronic aparținând Bazei Militare ruse dislocate în Armenia au început executarea unui exercițiu special, cu întrebuințarea unor complexe moderne de tehnică specială.

În timpul exercițiului, militarii vor îndeplini misiuni de suprimare radioelectronică a punctelor de conducere, nodurilor și mijloacelor de comunicații, precum și a liniilor de transmisiuni ale adversarului convențional și vor executa atacuri radioelectronice împotriva complexelor care întrebuințează aparate de zbor fără pilot, potrivit remnmilitaryblog.com.

Echipajele complexelor moderne de război electronic Infauna vor îndeplini misiuni de întrerupere a lucrului și de scoatere din funcțiune a sistemului mobil de comunicații prin satelit și a echipamentelor de radionavigație, precum și de determinare a locației și de suprimare a rețelelor și a liniilor de transmisiuni ale adversarului convențional.

Exercițiul special se desfășoară pe fondul executării unui exercițiu tactic cu dublă partidă la nivel companie, la care participă peste 500 de militari și 100 de unități de tehnică militară, inclusiv avioane ale Aviației Operativ-Tactice, Aviației Forțelor Terestre și Aviației fără pilot.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel