Declarația liderului de la Casa Albă vine în contextul în care președintele Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi a anunțat că nu va trimite documentele privind inculparea către Senat până când republicanii, care dețin majoritatea în această Cameră a Congresului nu vor explica abordarea pe care o vor avea față de acest proces.
„Deci, după ce democrații nu mi-au asigurat un proces corect în Cameră, nu mi-au asigurat avocat, martori, nimic, acum vor să dea lecții Senatului despre cum ar trebui să se desfășoare procesul. Vreau un proces imediat!", a scris Trump pe Twitter.
Membrii Camerei Reprezentanților au votat în cursul nopții de miercuri spre joi în favoarea celor două articole de inculpare a lui Donald Trump privind abuzul de putere și obstrucționarea Congresului. Ambele articole au primit 230 de voturi pentru, din partea democraților şi 197 împotrivă, din partea republicanilor.
Cazul va ajunge în Senatul SUA, aflat sub controlul Partidului Republican, care, după un proces, va stabili prin majoritate de două treimi dacă Donald Trump este vinovat sau nevinovat. În cazul în care va fi găsit vinovat, acesta va fi destituit.
Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul opoziţiei democrate, a lansat o investigaţie parlamentară care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii președintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News