Imagini din satelit ale unui exercițiu militar din China provoacă îngrijorare. Chinezii simulează distrugerea avioanelor F-22 și F-35

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Machete ale avioanelor americane F-22 și F-35, distruse de chinezi / Imagine: Airbus/Google Earth, via Express
Machete ale avioanelor americane F-22 și F-35, distruse de chinezi / Imagine: Airbus/Google Earth, via Express

Imaginile din satelit au dezvăluit un exercițiu îngrijorător al armatei chineze.

Cel mai recent exercițiu militar al Chinei, dezvăluit prin intermediul imaginilor din satelit, arată că Beijingul este pregătit pentru un scenariu de război cu Statele Unite și efectuează exerciții în care bombardează machete identice cu avioanele de luptă americane.

Tactica aduce aminte de machetele care replicau un portavion american și două distrugătoare, fiind construite de chinezi în mijlocul deșertului, așa cum relata și DefenseRomania.

Iată că chinezii merg mai departe cu scenariul. Imaginile din satelit realizate pe 29 mai au scos la iveală un exercițiu militar chinez oarecum îngrijorător, în cadrul căruia, ca o demonstrație a puterii militare, a fost simulată distrugerea avioanelor de luptă americane, fiecare valorând aproximativ 90 de mii de euro, relatează publicația britanică Express.

Imaginile au fost realizate de Airbus și Google Earth și arată machete ale avioanelor de luptă americane F-35 și F-22 într-o zonă îndepărtată de deșert din nord-vestul Chinei.

Multe dintre aceste replici ale avioanelor americane au fost aruncate în aer, în urma exploziilor putând fi observate urme de arsuri și cratere provenite de la bombele utilizate.

Imaginile din satelit, care arată modele de avioane și consecințele exploziilor aparente, sunt o mărturie a pregătirilor serioase ale Chinei care își concentrează exercițiile pentru contracararea celei mai recente tehnologii militare americane.

În imagini pot fi observate diferite tipuri de aeronave și mai multe hangare și turnuri radar, indicând un mediu de antrenament cuprinzător și realist pentru forțele chineze.

Aceste înregistrări, după cum scrie The Economic Times, arată că China ia în serios un posibil scenariu de război și este gata să țintească și să distrugă avioanele de luptă americane în cazul unei situații reale.

 

Amenințările nord-coreene

 

Filmarea vine după ce Coreea de Nord a testat luni două rachete balistice, dar una dintre ele probabil a zburat incorect, a spus armata sud-coreeană, la o zi după ce Phenianul a anunțat răspunsuri „ofensive și puternice” la un nou exercițiu militar american cu Coreea de Sud și Japonia.

Rachetele au fost lansate într-un interval de doar 10 minute, în direcția nord-est, față de orașul Jangyon din sud-estul Coreei de Nord.  Prima rachetă a zburat 600 de kilometri, iar a doua 120 de kilometri, dar nu precizează unde au căzut.

Coreea de Nord testează în mod obișnuit rachete spre apele sale de est, dar distanța de zbor a celei de-a doua rachete a fost prea mică pentru a le ghida.

Presa sud-coreeană, a raportat că există o mare probabilitate ca a doua rachetă să se fi prăbușit în zona continentală a Coreei de Nord. Rapoartele spun că prima rachetă a aterizat în apele aflate la est de orașul Chongjin.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel