Dodon anunță, după o întâlnire avută astăzi cu ambasadorul rus de la Chișinău, „manifestații festive” în fiecare oraș din R. Moldova la care promite să participe personal, dar și renovarea monumentelor militare sovietice, scrie ziarulnational.md.
„Manifestațiile festive vor avea loc cu participarea președintelui R. Moldova în fiecare oraș, eliberarea căruia va fi marcată în anul 2019. De asemenea, cu sprijinul activ al șefului statului, vor fi renovate monumentele militare. Totodată, se preconizează organizarea unor evenimente menite să contribuie la educarea patriotică a tinerilor, vor fi elaborate publicații științifice și jurnalistice, va fi realizat un documentar dedicat eliberării Moldovei”, anunță Dodon.
Tot cu această ocazie, președintele susține că, pe 1 decembrie curent, la Capul de Pod Şerpeni vor fi plantaţi mai mulţi copaci.
„Consider că marcarea, la nivel național, a celei de-a 75-a aniversări de la eliberarea Moldovei va avea un rol important în consolidarea statalității noastre și în educația patriotică a tineretului nostru”, crede șeful statului.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News