Practic, la intrarea în încăperea evenimentului care a avut loc la Ierusalim, Putin a trecut pe lângă vicepreședintele american Mike Pence și alți lideri și a dat mâna cu prințul Charles al Marii Britanii, dar și cu președintele francez Emmanuel Macron, aflați în apropierea sa.
Un moment stânjenitor a mai avut loc când prințul Charles îi saluta pe cei prezenți la eveniment, dar a sărit peste Mike Pence. În imaginile surprinse se poate observa sosirea prințului Charles iar mai apoi cea a președintelui rus Vladimir Putin.
Relaţiile dintre Rusia şi SUA traversează o perioadă complicată după sancțiunile impuse de SUA și Occident în urma anexării ilegale a peninsulei Crimeea de la Ucraina în 2014.
Totodată, SUA s-au retras primele din Tratatul privind Forţele Nucleare (INF), aflat în vigoare din 1987. Washingtonul a acuzat Moscva că a încălcat prevederile acordului. În replică, Rusia și-a spuspendat participarea la INF. Tratatul interzicea lansarea de la sol a rachetelor cu o rază de acţiune între 500 şi 5.500 km.
Viitorul ultimului tratat de dezarmare strategică dintre cele două ţări, New START, care expiră anul viitor, rămâne incert.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News