Într-o interveție pentru defenseromania.ro, Adrian Vasilescu a lăudat IAR Brașov pentru calitatea avioanelor de vânătoare pe care le-a construit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, amintind că în timpul războiului aviația noastră a făcut față cu brio, dar a admis că numărul redus de aparate a fost un impediment pentru România în timpul războiului.
„La noi, la IAR Brașov, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial se făceau avioane de vânătoare foarte bune, unele dintre ele erau pe o anumită clasă de avioane cele mai bune din lume.
Aviația noastră în timpul războiului a făcut față cu brio. Am văzut un reportaj, nu cu foarte mult timp în urmă, în care se vorbea despre un aviator celebru din cel de-al Doilea Război Mondial, care la un bombardament american, a intrat cu escadrila lui în avioanele de vânătoare americane și le-a făcut praf. Americanii au crezut că îi atacă nemții. Pe urmă s-au lămurit că erau atacați românii.
Sigur, nu aveam forța numărului și destule aparate, dar ce aveam era bun. La fel și uzina”, a precizat consilierul.
Cum a crescut IAR Brașov
Totodată, Vasilescu a explicat că în foarte multe locuri de pe planetă exista obiceiul de a aduce angajații „din tată în fiu”, lucru care s-a întâmplat și la IAR Brașov.
La IAR Brașov s-au făcut două lucruri interesante care au crescut uzina. În primul rând, proiectantul care primea proiectul era un om de încredere. I se prezenta proiectul, dar decizia de implementare îi aparținea în totalitate.
„Nu se făcea o echipă plecând de la o selecție din birou. Echipa o făcea responsabilul de proiect. Se mergea de jos în sus”, ne-a explicat consilierul.
Totodată, Vasilescu a explicat că în foarte multe locuri de pe planetă exsta obiceiul de a aduce angajații „din tată în fiu”, lucru care s-a întâmplat și la IAR Brașov.
„O altă idee foarte bună era că mulți muncitori erau din jurul Brașovului, de prin sate”.
Sistemul de angajare
Sistemul funcționa în felul următor: angajaților li se solicita ca din satul lor să aducă oameni, dar răspunderea le revenea lor. Ceea ce făceau acești angajați, bine sau rău, se contoriza în contul celui care i-a adus pe cei doi muncitori. Un fel de sistem piramidal.
Adrian Vasilescu a dat exemplul concret al ilustrului pictor român Ștefan Câlțean, fiul unui muncitor apoi maestru la IAR Brașov.
În ceea ce privește acționariatul de la IAR Brașov, Adrian Vasilescu spune că „era și acționariat, dar statul era principalul acționar”.
„Era și firesc. Fabrica lucra pentru Armată”, a concluzionat consilierul BNR.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News