Interviul va fi difuzat atât pe canalele DefenseRomania, cât și DC News, pe data de 19 decembrie 2022, începând cu ora 12:00.
Cei doi înalți demnitari vor discuta despre relațiile dintre România și Japonia, în contextul crizelor de securitate și economice din 2022, nu doar la nivel european, cât și la nivel mondial.
Excelența Sa Hiroshi Ueda, ambasadorul Japoniei la București, va discuta despre marile proiecte culturale și nu numai în care „Țara Soarelui Răsare” e implicată în țara noastră.
Totodată, implicarea României în consolidarea relațiilor cu Japonia, va fi prezentată și de Excelența Sa, Ovidiu Dranga, ambasadorul României la Tokio.
Discuția nu va aborda doar proiecte culturale, economice sau de infrastructură, dar și teme sensibile de securitate.
Hiroshi Ueda, ambasadorul Japoniei la București, va discuta inclusiv de criza generată de Federația Rusă la nivel mondial după invadarea neprovocată a Ucrainei pe 24 februarie 2022, dar și despre subiectul sensibil al Insulelor Kurile, disputate de Moscova și Tokio. Nu în ultimul rând, provocarea pe care o reprezintă China va fi pe agenda discuției.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News