Naim Qassem, secretarul general al Hezbollah, spune că Israelul a încălcat armistițiul.
"Această rezistenţă (mişcarea Hezbollah) rămâne prezentă şi angajată cu acordul (de încetare a focului) în această etapă, dar dacă Israelul nu se angajează să respecte acordul, iar Libanul nu reuşeşte să obţină rezultatul politic dorit, nu va mai avea de ales decât să opteze pentru alte opţiuni", a declarat Qasem într-un discurs televizat difuzat pe reţeaua libaneză Al Manar, portavocea grupului libanez şiit proiranian.
În discursul său, Qasem s-a referit la atacul de vineri al Israelului asupra Dahye, suburbiile sudice ale Beirutului, "o agresiune care a trecut graniţa pentru prima dată de la încetarea focului", dar a vorbit şi despre atacurile israeliene asupra altor zone din sudul Libanului.
"Nu putem accepta ca acest comportament să continue. Dacă Israelul crede că creează o nouă ecuaţie, cu scuze false, pentru a ucide şi a ataca în Dahye şi în sud, atunci asta este inacceptabil", a adăugat el.
Prin urmare, Qasem a cerut guvernului libanez să exercite presiuni pentru a redresa situaţia: "Naţiunea libaneză trebuie să respingă acest lucru. Încă ne mai putem permite o abordare politică şi diplomatică".
Totuşi, el şi-a exprimat nerăbdarea faţă de lipsa rezultatelor pe canale diplomatice şi de nerespectarea repetată de către Israel a acordului de pace: "Această răbdare este pentru a oferi o oportunitate de a găsi soluţii care ar alina suferinţele... dar dacă Israelul continuă uciderile şi distrugerile, ar trebui să fim în continuare spectatori ai ocupaţiei?", s-a întrebat el.
"Funcţionarii trebuie să ştie că totul are o limită (...) Mai aveţi o şansă să puneţi mai multă presiune. Israelul continuă să comită acte criminale şi acest lucru este inacceptabil. Israelul trebuie să se retragă", a insistat liderul Hezbollah, referindu-se la guvernul libanez.
"Noi, Hezbollah, respectăm pe deplin acordul. Nu am avut prezenţă armată la sud de râul Litani, iar Israelul nu s-a retras din toate ţinuturile libaneze şi continuă să ocupe unele zone. Israelul continuă să încalce (acordul) şi să atace în fiecare zi", a spus el, referindu-se la gradul de respectare a acordului de armistiţiu de către ambele părţi.
Discursul lui Naim Qasem a avut loc la o zi după ce Israelul a lansat o campanie de bombardamente împotriva sudului Libanului şi a atacat suburbiile Beirutului pentru prima dată în cele patru luni de încetare a focului, ca răspuns la un tir de rachete lansat de pe teritoriul libanez nerevendicat de nicio grupare.
Iranul vrea să arate că sprijină în continuare Hezbollah
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Iranului, Esmaeil Baqaei, a criticat Israelul pentru atacurile sale asupra Hezbollah. Israelul a lovit Beirutul ca răspuns la recentul tir de rachete, iar Israelul a efectuat și alte lovituri săptămâna trecută, ca răspuns la tirurile de rachete.
„Respingând justificările Israelului pentru atacuri ca fiind lipsite de temei, [Baqaei] a subliniat că comunitatea globală trebuie să adopte măsuri decisive împotriva încălcărilor continue ale Israelului în regiune, din Gaza până în Liban și Siria”, a menționat agenția de presă IRNA.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News