Despre Noua Turcie se vorbește de mai bine de un deceniu, poate cel mai culminant punct de cotitură fiind alegerea lui Abdullah Gul în funcția de președinte al Republicii. Era inacceptabil la acel moment, ținând cont de istoria și moștenirea kemalistă, ca soția președintelui Turciei să poarte vălul islamic în public.
Cu toate acestea, Erdogan și partidul său au câștigat alegerile, urmând apoi o epurare masivă în rândul ofițerilor de rang superior din armata turcă. Epurarea a fost făcută cu sprijinul Hizmet însă acum, Fetullah Gulen se află în auto-exil, membrii mișcării sunt arestați sau părăsesc Turcia în timp ce Gul, alături de alți foști lideri ai AKP, precum Davutoglu sau Babacan se află în opoziție.
Erdogan a continuat arhitectura propriului sistem de guvernare în vârful a cărei piramide se află, construind cărămidă cu cărămidă o nouă Turcie, unde nu se dezice în totalitate de kemalism dar la a cărei formă își aduce fundamental aportul. Nu este deloc exagerat să considerăm că Erdogan are toate șansele să fie judecat de istorie ca un lider de anvergura marilor sultani sau cea a lui Kemal Ataturk. Dacă va fi printr-o portretizare pozitivă sau negativă rămâne de văzut.
Turcia de azi, departe de modelul unei societăți care să facă legătura între Occident și Orient
Decizia de a retransforma basilica bizantină Hagia Sofia în moschee aparţine în totalitate lui Erdogan care controlează, într-o proporţie covârşitoare, întregul mecanism administrativ al Turciei. Monumentul redevine astfel simbolul clivajului dintre creştinism şi islam, arătând, pentru a câta oară, că Turcia de astăzi este departe de modelul unei societăţi care să facă legătura între Occident şi Orient.
Raționamentul unei astfel de decizii este însă unul complex și ține atât de factori interni cât și externi, oferind posibilitatea lui Erdogan de a se legitima prin apelul la trecutul glorios, printr-un curent care astăzi este cunoscut drept neo-otomanism.
La nivel intern, sondajele au arătat că peste 70% din populaţie susţinea schimbarea statutului Hagiei Sofia, motiv pentru care decizia a venit în cel mai propice moment pentru Erdogan, ca o contrapondere a creşterii tensiunilor sociale pe fondul problemelor economice. Construcţia coeziunii sociale în jurul moscheii, permite preşedintelui turc să satisfacă atât electoratul conservator-islamist, cât şi pe cel naţionalist.
Pentru cea din urmă categorie, elocvente sunt declaraţiile preşedintelui dar şi ale membrilor cabinetului său privind suveranitatea Turciei şi neamestecul oricăror alte puteri în afacerile sale interne.
"Nimeni nu are dreptul și autoritatea să se amestece în lăcașurile noastre de cult, la fel cum noi nu ne amestecăm în lăcașurile de cult care servesc cetățenii în alte țări. Acuzațiile împotriva țării noastre reprezintă un atac asupra drepturilor noastre suverane", declara, spre exemplu, Erdogan înainte de a se oficializa decretul privind Hagia Sofia. Acest narativ se pliază perfect pe electoratul naţionalist, din ce în ce mai radicalizat începând cu 2003, an în care Ankara a refuzat să susţină intervenţia SUA împotriva lui Saddam Hussein, pentru ca, la câteva luni distanţă, un comando turc să fie arestat de către trupele americane staţionate în Kurdistanul irakian. “Umilinţa soldaţilor turci” a rămas impregnată în mentalul multor lideri şi formatori de opinie, printre care şi cei din Grupul Perincek, a căror viziune anti americană şi anti occidentală a căpătat o voce din ce în ce mai puternică în rândul birocraţilor din Turcia începând cu 2016.
„Eliberarea” moscheii Al Aqsa din Ierusalim, următorul obiectiv pentru Erdogan
Dar, Hagia Sofia nu reprezintă doar o strategie politică de ordin intern. Întregul ceremonial al slujbei de redeschidere a moscheii în centrul căruia s-a aflat preşedintele turc, poezia recitată de către acesta, prezenţa sabiei otomane şi multe alte elemente de detaliu l-au portretizat pe Erdogan prin comparaţie cu Mehmet al II lea, motiv pentru care liderul de la Ankara nu a ezitat să anunţe, în mod public, că urmează eliberarea moscheii Al Aqsa.
Erdogan nu se sfieşte să-şi ascundă ambiţia de a transforma Turcia într-un lider al lumii musulmane, însă de data aceasta mesajul său este mult mai puternic, făcând trimitere nu doar la opoziţia faţă de Israel ci şi faţă de “regimurile apostate”, întrucât Al Aqsa se află de facto şi de iure în custodia Regelui Regatului Haşemit al Iordaniei.
Cu o asemenea retorică pe care o întâlnim la Teheran sau grupări precum Al Qaeda sau autoproclamatul Stat Islamic, este greu de crezut că, în afara Qatarului şi a Frăţiei Musulmane, Turcia va găsi cu adevărat parteneri strategici alături de care să îşi pună în practică propria arhitectură politică privind Orientul Mijlociu.
Notă DefenseRomania: Textul și opinia aparțin autorului, intertitlurile aparțin redacției
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
