Ungaria migraţie | Budapesta a decis să dubleze numărul militarilor care protejează frontiera sudică

S.I. Catalin |
Data publicării:

Guvernul ungar a decis să dubleze numărul militarilor care protejează frontiera sudică a ţării, a declarat joi şeful cancelariei premierului Viktor Orban, citat de MTI.

Gergely Gulyas a afirmat că presiunea migratorie a crescut în zona respectivă, unde 80 de migranţi au încercat marţi să intre ilegal pe teritoriul Ungariei.

Cinci dinte ei au reuşit să treacă frontiera, dar au fost arestaţi şi împotriva lor a fost declanşată o procedură penală, a mai spus Gulyas.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, migranţii pot fi expulzaţi din ţară, a precizat responsabilul ungar.

Acesta a mai afirmat că, după doi ani de 'condiţii relativ calme', situaţia s-a deteriorat la frontiera de sud şi că se aşteaptă ca presiunea să rămână semnificativă în perioada următoare, potrivit Agerpres.

În prezent, există peste 100.000 de migranţi pe ruta balcanică de tranzit, a mai afirmat Gergely Gulyas.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel