Grupul de Luptă al NATO din România condus de Franța crește la nivel de brigadă. Tancuri Leclerc și obuziere Caesar vor fi dislocate în România

Tudor Curtifan |
Data actualizării: | Data publicării:
Grupul de Luptă al NATO din România se află sub comanda Franței. În acest sens francezii au dislocat în România tehnică militară, printre care tancuri franceze Leclerc și blindate. Sursa foto: Twitter French Forces in Romania.
Grupul de Luptă al NATO din România se află sub comanda Franței. În acest sens francezii au dislocat în România tehnică militară, printre care tancuri franceze Leclerc și blindate. Sursa foto: Twitter French Forces in Romania.

Grupul de Luptă al NATO condus de Franța în România urmează să își crească prezența la nivel de brigadă.

Acest lucru a fost confirmat tocmai de către generalul francez Loïc Girard, comandantul grupului de luptă și Senior National Representative în România, în cadrul unei întrevederi pe care a avut-o pe teme de securitate cu jurnaliștii români, întrevedere la care a participat și DefenseRomania.

Grupul de Luptă al NATO din România, ca parte a misiunii Aigle, în care Franța e națiune-cadru, este dispus la Cincu. 

Astfel, începând cu primăvara anului 2025, când e programat un exercițiu major la Cincu, Grupul de Luptă va crește la nivel de brigadă.

Această desfășurare de forţe şi tehnică suplimentară va avea loc, temporar, în primăvara anului 2025. O brigadă de peste 4.000 de militari și câteva sute de vehicule blindate vor fi dislocate din Franța în România pentru câteva săptămâni. Acesta este un exercițiu NATO pentru a testa pe scară largă desfășurarea unei brigăzi complete la granițele Europei într-un interval de timp foarte scurt.

Această brigadă va fi prezentă în România câteva săptămâni pentru antrenament, trupele urmând să se întoarcă odată cu încheierea exercițiului în țările lor de origine. Acest exercițiu de desfășurare poate fi repetat la cererea NATO. Batalionul multinațional Cincu, care are peste 1.500 de militari, este desfăşurat permanent în România. Cu acest batalion, Franța își confirmă prezența militară de lungă durată în România.

E de așteptat ca la summitul NATO de la Washington, care marchează 75 de ani de la nașterea celei mai puternice alianțe militare defensive din istorie, ridicarea Grupului la nivel de brigadă să se oficializeze.

Estimările sunt că Grupul de Luptă va ajunge la aproximativ 4.000 de soldați. Franța fiind națiune cadru care și-a asumat conducerea Grupului va avea cei mai mulți militari.

Grupul e unul multinațional, din el fac parte mai multe națiuni.

Grupul de luptă al NATO din România s-a constituit în timp record, începând cu luna mai a anului 2022, prin transformarea elementelor multinaționale aliate din cadrul Forței de Răspuns a NATO. Acesta e condus de Franța și se află constituit în România la Cincu.

Iar aliații francezi vor aduce în România și tehnică de luptă modernă. Generalul Girard a precizat în cadrul întrevederii că 50 de tancuri Leclerc vor fi dislocate în țara noastră ca parte a Grupului de Luptă NATO, dar pe lângă tancurile de ultimă generație franceze vor fi dislocate și alte capabilități precum blindate și obuziere autopropulsate de 155 mm Caesar.

 

Francezii au transformat Cincu într-o bază modernă de ultimă generație

 

Amintim că anul trecut în cadrul unui briefing de presă la care a participat și DefenseRomania, la Comandamentului Diviziei Multinaționale de Sud-Est (HQ MND-SE) din București, militarii francezi au vorbit despre misiune lor în România și modernizarea bazei din Cincu.

Astfel, încă de atunci un detașament multinațional de ingineri lucra în permanență pentru a ridica o bază la Cincu, bază militară care va fi concomitent și un mic oraș. Echipele lucrează inclusiv noaptea.

Aici vor staționa militarii care fac parte din Grupul de Luptă condus de Franța și care s-a constituit în România în timp record ca urmare a agresiunii ruse împotriva Ucrainei.

În ceea ce privește cheltuielile, costurile sunt împărțite între Franța și România, însă francezii au adus ei echipamentele de mare tonaj. Materialele de construcții necesare pentru partea de infrastructură sunt achiziționate din România.

CITEȘTE ȘI: Grupul de luptă din România ar putea avea o componentă spațială integrată de o țară surpriză. „Un stat mic, dar o superputere spațială”

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel