Grupul de luptă a plecat în misiune pe 1 aprilie 2019 de la Baza Norfolk din Virginia, în sprijinul stabilității și securității maritime. Misiunea de 295 de zile este cea mai lungă de la încheierea Războiului Rece.
Grupul de luptă a ajuns în zona de operațiuni a Flotei a 5-a a SUA la începutul lunii mai, ca răspuns la amenințările la adresa securității maritime. Pe parcursul celor șapte luni, grupul de luptă a susținut misiuni pentru a descuraja agresiunea. De asemenea, a desfășurat misiuni de luptă în Operations Freedom’s Sentinel și Inherent Resolve fiind efectuate 392 de lansări de avioane și peste 28.000 ore de zbor.
"Un portavion este unul dintre cele mai puternice active pe care US Navy le are la dispoziție", a declarat căpitanul William Reed, comandant al grupului de luptă. "Portavionul poate oferi sprijin atât ofensiv, cât și defensiv, pentru forțele combatante. Cred că desfășurarea noastră arată cât de important poate fi un portavion într-o zonă de luptă", a mai spus William Reed.
Exercițiu cu militarii români
În timp ce opera în zona de operațiuni a Flotei a 6-a din SUA, Grupul de luptă a participat la diverse exerciții multilaterale de război maritim cu militari din Marea Britanie, Italia, România, Lituania și Spania. USS Abraham Lincoln a găzduit lideri internaționali, inclusiv numeroși ambasadori, șefi de stat, miniștri și reprezentanți ai NATO din țările aliate. Au fost efectuate de asemenea misiuni de susținere a bombardierelor B-52H Stratofortress.
În cadrul Flotei a 7-a a SUA, Grupul de luptă a efectuat operațiuni de supraveghere aeriană în Marea Chinei de Sud în sprijinul securității maritime în Indo-Pacific. Protecția portavionului USS Abraham Lincoln a fost asigurată de distrugătoarele cu rachete ghidate USS Bainbridge (DDG 96), USS Mason (DDG 87) și USS Nitze (DDG 94) și de crucișătorul cu rachete ghidate clasa Ticonderoga, USS Leyte Gulf (CG 55).
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News