Divergențele diplomatice dintre Budapesta și Varșovia au izbucnit din cauza atitudinilor diferite ale celor două țări față de Rusia.
,,Ofensiva actuală împotriva Varșoviei a fost începută de premierul ungar, Victor Orban, care a lansat o serie de acuzații nefondate, potrivit cărora politica antirusă a guvernului polonez este o expresie a ipocriziei, deoarece, Polonia cumpără petrol rusesc. Apoi, lucrurile nu au făcut decât să se înrăutățească”, a scris Rzeczpospolita.
Ministrul de externe ungar, Péter Szijjártó, “a abandonat ultimele rămășițe de bune maniere” și a “concluzionat că diplomația poloneză se scufundă într-o mlaștină de minciuni”.
Aceasta a reprezentat o reacție la o declarație a șefului diplomației poloneze, Radoslaw Sikorski, potrivit căruia Ungaria a devenit izolată în UE pentru că duce “o politică egoistă de apropiere de Rusia și China”. La rândul său, adjunctul lui Sikorski, Wladyslaw Bartoszewski, a sfătuit Ungaria să ia în considerare părăsirea UE și NATO, dacă urăște atât de mult aceste organizații.
Între Polonia și Ungaria au existat relații bune până la schimbarea de anul trecut a puterii de la Varșovia, când guvernul național conservator al partidului Dreptate și Justiție a fost înlocuit de cabinetul pro-european al lui Donald Tusk.
Rzeczpospolita notează că “nu este de mirare că polonezii, care au arătat în toamna trecută cum se înlătură populismul naționalist de la putere, au devenit ținta ostilității tot mai mari din partea lui Viktor Orban și a clicii sale”.
Potrivit Rzeczpospolita, pentru Polonia, disputa ascuțită cu Ungaria înseamnă necesitatea unei schimbări de strategie externă.
“Grupul de la Vișegrad a murit și trebuie să căutăm o soluție alternativă”, consideră cotidianul polonez.
Una dintre posibilități ar consta în consolidarea cooperării în cadrul Triunghiului Weimar, format de Polonia, Germania și Franța. Însă, acest format este limitat acum din cauza paraliziei politice din Franța. După cum a scris Rzeczpospolita, alte variante ar fi reprezentate de întărirea cooperării în regiunea Mării Baltice sau parierea pe relațiile bilaterale cu Cehia sau Germania.
Comentariul autorului: Deși cele patru state din Europa Centrală au făcut parte din Tratatul de la Varșovia în timpul Războiului Rece, după căderea comunismului acestea au format o alianță regională, după modelul Beneluxului.
De fapt, în 1991, Grupul de la Vișegrad a fost format între Cehoslovacia, Polonia și Ungaria, în baza unui document semnat de Václav Havel, Lech Wałęsa și József Antall. După, dezmembrarea federației ceho-slovace, grupul a inclus patru state.
Cooperarea în cadrul grupului și apropierea acestuia de Occident au facilitat integrarea cu prioritate a Cehiei, Poloniei,Ungariei și Slovaciei în UE și NATO, înaintea statelor din estul Europei.
Războiul din Ucraina a divizat însă statele membre ale Grupului de la Vișegrad, Cehia și Polonia rămânând în coaliția occidentală, care sprijină fără rezerve puterea de la Kiev, în timp ce mai întâi Ungaria și ulterior și Slovacia au oscilat între pozițiile pro-occidentale și pro-ruse, sfârșind prin susținerea la vedere a Moscovei.
În aceste condiții, cooperarea regională în Europa Centrală nu mai poate continua în cadrul Grupului de la Vișegrad, al cărui format V4 s-a transformat în V2+2.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News