Grupul de investigaţii Bellingcat demonstrează cu dovezi că o rachetă rusească Kh-101 a lovit spitalul de copii din Kiev şi nu o rachetă lansată de ucraineni (Foto/Video)

Cristian Soare |
Data actualizării: | Data publicării:
După atacul cu rachete asupra spitalului Okhmatdyt din Kiev, propagandiștii ruși au susținut în mod fals că un sistem ucrainean de apărare aeriană a fost responsabil. O investigație OSINT confirmă că a fost vorba de o rachetă rusească Kh-101. Sursa Foto:
După atacul cu rachete asupra spitalului Okhmatdyt din Kiev, propagandiștii ruși au susținut în mod fals că un sistem ucrainean de apărare aeriană a fost responsabil. O investigație OSINT confirmă că a fost vorba de o rachetă rusească Kh-101. Sursa Foto: X/Tatarigami_UA.

O analiză a informațiilor provenite din surse deschise, precum și consultarea mai multor experți în domeniul militar, a evidențiat că o rachetă de croazieră Kh-101 lansată de Rusia a fost proiectilul care a lovit un spital de copii din Kiev. Ancheta grupului de investigaţii jurnalistice Bellingcat vină să dezmintă afirmațiile conform cărora ar fi fost vorba de o rachetă lansată de armata ucraineană, în ciuda teoriilor de pe rețelele de socializare conform cărora ar fi fost un model american.

Pentru a investiga astfel de afirmații, Bellingcat a realizat imagini 3D atât ale rachetei de croazieră rusești Kh-101, cât și ale rachetei americane AIM-120 și le-a comparat cu imagini video și imagini ale rachetei care a lovit spitalul.

Atacul din 8 iulie asupra spitalului de copii Okhmatdyt a ucis cel puțin trei copii și a rănit alți 16, potrivit Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU). Cu toate acestea, bilanțul complet al morților și răniților rămâne necunoscut, existând informații potrivit cărora unele persoane ar fi încă prinse sub dărâmături.

În urma atacului, mai multe conturi de social media cunoscute pentru răspândirea dezinformării - inclusiv cel al Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei - au început să afirme că racheta a fost de fabricație americană și că a fost lansată de la un sistem ucrainean de rachete antiaeriene. 

Cu toate acestea, o analiză efectuată de Bellingcat folosind imagini de pe rețelele de socializare, precum și un model 3D al rachetei, toate indică faptul că muniția este o rachetă de croazieră rusească Kh-101.

Analiza imaginilor este în conformitate cu opinia mai multor experți militar, inclusiv cu a lui Fabian Hoffman, cercetător doctoral la Universitatea din Oslo, specializat în tehnologia rachetelor.  

Consultat de Bellingcat, Jeffrey Lewis, expert în arme nucleare și rachete la Middlebury Institute of Internaţional Studies din Monterey, California, a ajuns la aceeași concluzie, potrivit căruia o rachetă Kh-101 ar putea fi văzută în imaginile din timpul atacului.

Bellingcat a verficat, de asemenea, o teorie vehiculată în mediul online, conform căreia rachetă ar fi fost un AIM-120 fabricat în SUA, dar nu a găsit nicio dovadă în acest sens.

Atacul asupra spitalului a făcut parte dintr-un bombardament mai amplu de rachete rusești care a lovit ținte civile în alte părți ale Ucrainei, inclusiv în orașul Dnipro. Potrivit Forțelor aeriene ucrainene, atacul a început în jurul orei locale 10:00 AM și a implicat cel puțin 36 de rachete, inclusiv 13 rachete de croazieră Kh-101.

 

Rusia a activă o întreagă reţea de propagandă pentru a învinovăţi Ucraina de utilizarea unor rachete americane

 

În urma acestui atac, unele conturi din social media s-au grăbit să afirme că racheta nu era de origine rusă. Jackson Hinkle, un activist politic care a apărut în mass-media de stat din Rusia, a fost una dintre persoanele care au afirmat incorect că racheta era de fabricație americană.

Hinkle a fost interzis pe mai multe platforme social media pentru răspândirea de informații false.

În mod similar, War on Fakes - considerată pe scară largă drept o organizație rusă de propagandă și dezinformare - a susținut într-o analiză vizuală că, având în vedere raportul dintre lungimea și lățimea rachetei, aceasta nu ar putea fi un Kh-101, ci un AIM-120 lansat de o baterie NASAMS ucraineană. AIM-120 este produsă de compania americană Raytheon, întreprindere din domeniul apărării.

Afirmația că racheta a fost un AIM-120 ignoră motorul cu reacție care atârnă de fuzelajul rachetei care a lovit spitalul. Această caracteristică foarte vizibilă este prezentă pe Kh-101, dar nu și pe AIM-120. În plus, aripile din secțiunea mediană a rachetei care a lovit spitalul nu se potrivesc cu cele de pe un AIM-120.

La momentul redactării acestui articol, postarea de pe Telegram a War on Fakes avea aproape 800k de vizualizări și mii de distribuiri.

Într-o postare ulterioară, War on Fakes a susținut că fotografiile de calitate superioară au fost editate pentru a face motorul cu reacție al Kh-101 mai proeminent și că, de fapt, videoclipul a arătat un AIM-120. Cu toate acestea, motorul cu reacție era încă vizibil în versiunile de calitate mai slabă ale videoclipului, inclusiv cele utilizate în analiza din acest articol. 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel