Germania va trimite armatei ucrainene 40 de vehicule de luptă pentru infanterie (IFV) Marder

DefenseRomania Team |
Data publicării:
Vehicule de luptă ale infanteriei Marder / SHAPE NATO
Vehicule de luptă ale infanteriei Marder / SHAPE NATO

Germania va trimite armatei ucrainene 40 de blindate "Marder" în primul trimestru al anului 2023, a afirmat vineri un purtător de cuvânt al guvernului, la o zi după anunţul făcut de Berlin şi de Washington cu privire la o nouă etapă în susţinerea militară a Kievului, relatează AFP şi DPA.

"Patruzeci de vehicule vor fi pregătite în primul trimestru şi vor putea fi trimise Ucrainei", după o "instruire de opt săptămâni" a militarilor ucraineni, a declarat Steffen Hebestreit în cadrul întâlnirii săptămânale de vineri cu presa.

Preşedintele american Joe Biden şi cancelarul german Olaf Scholz au anunţat joi trimiterea către Ucraina a unor vehicule de luptă pentru infanterie pentru a sprijini trupele ucrainene împotriva armatei ruse, dar nu precizaseră nici numărul şi nici calendarul acestor livrări.

"A venit momentul de a livra tancuri de protecţie cu tehnologie occidentală", a justificat Hebestreit, evocând "discuţii intense de la jumătatea lunii decembrie" între aliaţi, care au dus la această decizie care marchează un salt calitativ în livrările de arme către Ucraina.

SUA urmează să furnizeze vehicule blindate "Bradley", fiecare echipat cu câte un tun de 25 mm, o mitralieră de 7,62 mm şi rachete antitanc, în timp ce Germania va trimite vehicule "Marder", dotat cu un tun de 20 mm.

Partea americană va antrena de asemenea militari ucraineni pentru vehiculul său de infanterie "Bradley", dar nu se ştie dacă instruirea se va desfăşura în SUA sau Germania, notează DPA.

Aliaţii europeni ai Ucrainei livraseră deja tancuri de concepţie sovietică, dar niciodată încă tancuri de fabricaţie occidentală, în pofida cererilor repetate ale Kievului.

Berlinul refuzase mereu astfel de livrări, sub pretextul că o asemenea măsură trebuie decisă de comun acord cu aliaţii occidentali şi că NATO nu trebuie să fie implicată direct în război.

Presiunea asupra cancelarului Olaf Scholz a crescut odată cu anunţul făcut, miercuri, de către Paris cu privire la livrarea de tancuri de luptă uşoare AMX-10RC, de fabricaţie franceză.

Următoarea etapă solicitată de Kiev este trimiterea de către Berlin a unor tancuri de asalt Leopard 2, echipate cu câte un tun de 120 mm şi reputate pe plan mondial, ceea ce Germania refuză deocamdată.

"Observăm cu atenţie situaţia dinamică din Ucraina şi luăm apoi deciziile noastre în colaborare cu partenerii noştri", a declarat Hebestreit, întrebat despre această problemă.

SUA şi Germania au promis de asemenea Ucrainei sistemul de apărare antirachetă Patriot şi urmează să asigure instruirea militarilor ucraineni în utilizarea acestuia.

O reuniune a aliaţilor pentru a coordona ajutoarele occidentale pentru Kiev urmează să aibă loc "la jumătatea lunii ianuarie", potrivit unor surse parlamentare. 

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel