Preşedintele Donald Trump a criticat în mod constant Germania pentru că bugetul apărării este inferior nivelului de 2% din produsul său intern brut, obiectiv stabilit de Alianţa Nord-Atlantică pentru statele sale membre.
Într-un interviu pentru postul public de radio german (Deutschlandfunk), Maas a spus că nu crede că acest subiect se va afla atât de mult în atenţia lui Joe Biden cum s-a întâmplat în mandatul lui Donald Trump.
Şeful diplomaţiei germane a adăugat că disputa privind cheltuielile militare nu se va încheia în timpul administraţiei Biden, dar se va desfăşura într-un stil diferit.
La rândul său, ministrul economiei german Peter Altmaier s-a arătat îngrijorat că incertitudinea din SUA legată de recentele alegeri prezidenţiale va continua timp de mai multe luni, ceea ce ar însemna că direcţia politicii Washingtonului nu va fi clară până în primăvara viitoare.
Întrebat de Deutschlandfunk dacă este de părere că diferendele comerciale se vor încheia în timpul preşedinţiei lui Joe Biden, demnitarul german a răspuns că în opinia sa va avea loc o revenire la un multilateralism mai solid.
El a calificat drept esenţială intenţia lui Biden de a readuce SUA în Acordul de la Paris privind schimbările climatice.
Mass media americane l-au anunţat drept câştigător al alegerilor din 3 noiembrie pe Joe Biden, cu 273 de mari electori, graţie succesului înregistrat în statul-cheie Pennsylvania. Biden ar urma să devină cel de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News