"Partenerii noştri internaţionali ne reproşează deseori că nu putem învinge corupţia. Corupţie există însă şi în alte ţări. Francezii, de exemplu, în 2008 erau angajaţi în negocieri între Georgia şi Rusia. În consecinţă, Georgia a pierdut o parte din teritoriu, iar francezii în schimb au obţinut o comandă pentru două portelicoptere Mistral din partea Rusiei. Nu ştiu dacă au primit ceva la schimb pentru ocuparea unor părţi din Doneţk şi Lugansk şi pentru Crimeea, dar problema unei responsabilităţi morale există aici", a afirmat Danilov, subliniind că el nu este diplomat şi poate să-şi permită să spună lucrurilor pe nume, transmite Agerpres.
În timpul conflictului armat din august 2008 între Georgia şi Rusia, rolul de mediator al conflictului i-a revenit Uniunii Europene, reprezentata de preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a cărui ţară exercita preşedinţia Consiliului UE. Ulterior, Franţa şi Rusia au semnat un contract pentru furnizarea a două portelicoptere Mistral în 2011. Prima nava urma să fie predată Rusiei în 2014, a doua în 2015. Din cauza escaladării conflictului din Ucraina în noiembrie 2014, preşedintele francez François Hollande a suspendat livrarea portelicopterele către Rusia, aminteşte portalul ucrainean Gordon.ua.
"Rusia a atacat Georgia şi Ucraina, după ce aceste ţări, în 2008, la Bucureşti, s-au opus să ni se acorde Planul de Acţiune pentru aderarea la NATO", a spus secretarul SNBO, referindu-se în speţă la Franţa şi Germania, cele două ţări occidentale care mediază în prezent soluţionarea conflictului din Donbas în cadrul formatului de negocieri "Normandia" (Franţa, Germania, Ucraina şi Rusia).
"Când ne întâlnim cu reprezentanţi francezi şi germani la Kiev, cu uşile închise, eu le spun despre aceasta", mărturiseşte Danilov, menţionând că, în ultimul timp, cei din Occident "încep să ne perceapă separat de Rusia".
Nu e prima oară când secretarul Consiliului pentru Securitatea Naţională şi Apărare (SNBO) din Ucraina acuză Franţa şi Germania pentru acţiunile agresive ale Rusiei faţă de Georgia şi Ucraina.
O declaraţie în acest sens a mai făcut şi la 4 iunie a.c., când a spus că Germania şi Franţa "trebuie să răspundă pentru atacul Rusiei asupra Georgiei şi Ucrainei", conform Gordon.ua.
În replică, ambasadoarea Germaniei la Kiev, Anka Feldhusen, a declarat că acordarea Planului de Acţiune pentru aderarea la NATO Ucrainei nu ar fi oprit acţiunile Rusiei în Crimeea. "Era clar că ruşii se pregăteau de mult timp de aceasta. Dacă ar fi fost Membership Action Plan (MAP), dacă nu ar fi fost - toate acestea nu sunt decât speculaţii. Dar eu personal cred că existenţa unui MAP pentru Ucraina nu i-ar fi oprit pe ruşi" să anexeze Crimeea, a declarat Anka Feldhusen într-un interviu la 25 iunie pentru Zerkalo nedeli.
Ruşii pregăteau de mult planul ocupării Crimeii şi pur şi simplu au profitat de momentul în care Ucraina a fost mai slabă, a apreciat ambasadoarea germană.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News