De asemenea, reprezentanții guvernului german au promis că vor face demersuri pentru eliberarea marinarilor ucraineni arestaţi în Rusia și, totodată, vor sprijini Kievul în implementarea reformelor în domeniile securității și apărării din Ucraina.
În timpul vizitei la Berlin, oficialul ucrainean a discutat cu partea germană despre perspectivele desfăşurării unei misiuni de menținere a păcii în Donbas și trimiterea unor observatori ai OSCE în Marea Neagră și în Marea Azov, pentru a preveni o escaladare a conflictului.
Oficialii ucrainei şi germani au examinat, deasemenea, perspectivele extinderii cooperării tehnico-militare dintre cele două țări și consolidarea capabilităților navale ale Ucrainei.
În timpul întâlnirilor, părțile au subliniat importanța susținerii suplimentare a Ucrainei pe calea către integrarea euro-atlantică și consolidarea relațiilor sale de parteneriat cu Republica Federală Germania și cu alți membri ai NATO.
Rezultatele reuniunilor vor fi utilizate pentru pregătirea dialogului militar și politic la nivelul miniștrilor apărării din Ucraina și Germania, în cadrul Conferinței de Securitate de la Munchen și în vizită oficială de la Kiev.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News