La solicitarea NATO, Germania va contribui cu mijloace militare terestre, aeriene și maritime pentru a asigura securitatea întâlnirii liderilor NATO de la Vilnius din 11-12 iulie.
După cum s-a precizat într-un comunicat emis de ministerul german, vor fi desfășurate unități care se află în prezent pe flancul estic al NATO, dar sunt destinate inclusiv capabilități care pot opera din Germania.
Deși nu au fost oferite alte detalii, se consemnează că unitățile Patriot aflate în prezent în Slovacia, precum și elemente de sprijin aflate acum în Polonia vor fi transferate în Lituania.
Germania are în prezent staționate două unități de Patriot în Slovacia și trei în Polonia.
Lansator Patriot / Bundeswehr
Aceasta mișcare va pune practic capăt prezenței sistemelor germane Patriot în Slovacia, misiune începută la scurt timp după ce Rusia a invadat Ucraina anul trecut.
Bundeswehrul a declarat totuși că Germania va continua să sprijine Slovacia, aliat NATO învecinat cu Ucraina, printre altele cu radare suplimentare de supraveghere aeriană și cu mijloace aeriene care să-i asigure controlul spațiului aerian.
Germania, care conduce gruparea tactică de luptă a NATO din Lituania, are deja aproximativ 1.500 de militari în această țară. Ultima desfășurare de forțe în Lituania a avut loc în septembrie 2022 când trupele germane au pus bazele statului major al noii brigăzi tactice înființate de NATO în statul baltic.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News