"După aproape 20 de ani de desfăşurare, ultimii soldaţi ai armatei noastre au părăsit Afganistanul în această seară. Acum sunt în drum spre casă", a precizat ministrul apărării Annegret Kramp-Karrenbauer într-un comunicat, transmite Agerpres.
"Se încheie un capitol istoric, o desfăşurare intensivă care a reprezentat o provocare şi a modelat armata şi în care aceasta şi-a arătat valoarea în luptă. O misiune în timpul căreia membrii forţelor noastre armate au fost răniţi la trup şi suflet, în timpul căreia şi-au pierdut viaţa persoane, în cursul căreia a trebuit să îi plângem pe cei căzuţi", a adăugat ea.
Un total de 59 de soldaţi germani şi-au pierdut viaţa în timpul operaţiunii militare care a început în 2001.
Ultimii soldaţi au fost transportaţi de patru avioane militare din tabăra de campanie militară Marmal la Mazar-e Sharif: două avioane de transport germane A400 M şi două avioane americane C17.
Până la începerea retragerii în luna mai, contingentul german număra încă aproximativ 1.100 de soldaţi care operau în cadrul misiunilor Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF) şi Resolute Support (RS).
Statele Unite, în calitate de principal contribuitor al trupelor, se angajaseră iniţial să încheie retragerea până pe 11 septembrie, dată ce marchează 20 de ani de la atacurile teroriste comise de Al-Qaida în SUA.
SUA au făcut însă presiuni pentru retragerea trupelor internaţionale înainte de 4 iulie, sărbătoarea naţională americană.
Până în prezent, cele mai implicate ţări în Afganistan au fost SUA, Germania, Turcia, Marea Britanie şi Italia. Aceste cinci ţări au desfăşurat 6.000 din cei 9.592 de soldaţi provenind din rândul celor 36 de ţări membre NATO şi a unor parteneri precum Ucraina (10 soldaţi) în operaţiunea alianţei Resolute Support.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News