Geoană: Războiul din Ucraina poate fi tranșat până în noiembrie 2024 / Marele pericol pentru România: O catastrofă demografică în perspectiva anului 2050

Darius Muresan |
Data publicării:
Mircea Geoană, Secretarul adjunct al NATO. Foto: Mircea Geoană @OfficialFacebook
Mircea Geoană, Secretarul adjunct al NATO. Foto: Mircea Geoană @OfficialFacebook

Secretarul general adjunct al Alianţei Nord-Atlantice, Mircea Geoană, nu exclude posibilitatea ca războiul din Ucraina să se încheie până la alegerile prezidenţiale din Statele Unite, din noiembrie 2024.

Organizaţia "Romanians OF DC" în parteneriat cu proiectul "România 2030", "New Economy Trust" şi Federaţia Organizaţiilor Româno-Americane i-au adus faţă în faţă, într-o dezbatere foarte intensă şi extrem de interesantă, pe adjunctul secretarului general NATO, Mircea Geoană, cu membri ai diasporei române din Statele Unite. Dezbaterea a mers dincolo de tema propusă, aceea a Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite, perspective, ambiţii, orizont 2030.

„Nicio naţiune, mică sau mare, dacă are un nivel de ambiţie şi este consecventă, şi este încăpăţânată, în sensul bun, şi îşi pune cei mai buni oameni şi cele mai bune idei la lucru nu are cum să nu reuşească. Iar acum nu vreau să mă gândesc ce ar fi fost ca România să nu fie în NATO, astăzi. Uitaţi-vă la nenorocirile care se întâmplă în răsăritul nostru. Niciodată, în istoria noastră naţională, România nu a avut o poziţie mai bună şi mai influentă decât acum. Niciodată, într-o istorie zbuciumată de milenii a acestei naţiuni, nu am avut securitatea naţională garantată cum avem acum, aliaţi cu America şi aliaţii NATO, niciodată vreodată. Şi este păcat, într-un fel, de Dumnezeu ca România să fie atât de influentă strategic, atât de importantă geopolitic, atât de relevantă în atât de multe regiuni din jurul României, în Marea Neagră, în Balcani, în Europa Centrală, dincolo de Marea Neagră, şi să nu încercăm să venim cu o aliniere a dezvoltării noastre economice, a nivelului de investiţii, a nivelului de prosperitate şi să nu facem într-adevăr un salt istoric, pentru că avem fundaţia să facem acest lucru”, a afirmat Mircea Geoană, conform Rador.

 

Lumea se va confrunat cu crize multiple, cu incertitudini. NATO a definit această perioadă drept era competiţiei între marile puteri şi de permanentă instabilitate

 

„Şi atunci întrebarea este: păi, dacă securitatea României este asigurată prin NATO, care sunt alte lucruri pe care România trebuie să le facă ca să poată să devină cât mai imună cu putinţă la şocurile care or să vină şi să profite din această perioadă de schimbare? Şi aş spune că, în primul rând, trebuie să ne înzdrăvenim instituţiile statului român. Multă vreme, oamenii de afaceri, dezamăgiţi de multe ori de modul în care funcţionează guvernele, nu doar în România, au avut, într-un fel, iluzia că, dacă merge economia şi chiar dacă statul nu funcţionează bine, lucrurile merg înainte. Nu este aşa. Uitaţi-vă că la pandemie, uitaţi-vă că în timp de război, în Ucraina, uitaţi-vă că la orice va veni e nevoie de un stat care să funcţioneze, de instituţii care să îşi facă treaba, pentru a aduce transparenţă, şi mai ales în România, pentru a recâştiga respectul şi încrederea oamenilor. Oamenii nu mai au încredere în instituţii acasă; e un lucru periculos”, a mai zis Mircea Geoană.

 

În al doilea rând, "trebuie să ne întărim economia"

 

„Dacă ne uităm puţin la nivelul de dezvoltare a României în ansamblu, o ţară de dimensiunea Marii Britanii, vedem enorme decalaje de dezvoltare, deci enorm potenţial pentru a face mai mult business. Deci cred că trebuie să venim împreună, iar statul, mai modern şi mai agil, ar trebui să investească acolo unde sectorul privat nu are resurse sau nu are rentabilitate ca să investească, este normal; şi, pe de altă parte, statul să investească şi în zona de cercetare dezvoltare, inovare, unde, iar, sectorul privat nu are return on investment suficient /de rapid/”, a mai zis Mircea Geoană.

România se află în cea mai bună perioadă ca nivel de securitate, dar a avertizat că se află în acelaşi timp „în cea mai periculoasă perioadă din punct de vedere demografie şi prăbuşire catastrofică a populaţiei care trăieşte şi munceşte în România"

„N-a avut niciodată o astfel de catastrofă demografică, pentru că nu avem condiţii acasă, atât de mulţi români plecând în continuare, şi nu poţi să spui niciunui român, niciunei familii de români de ce îşi caută o viaţă mai bună? Dar dacă merg lucrurile aşa, în 2050 România va avea o populaţie de 14 milioane de oameni, iar acest lucru este un pericol şi un handicap economic. Pe lângă o politică de demografie în care într-adevăr să încurajăm condiţii mai bune pentru familie, pentru natalitate, care trebuie făcute, România are nevoie de recuplarea sa organică cu diaspora masivă pe care această ţară o are, plus 1,5 milioane de basarabeni care au dublă cetăţenie”, a mai zis Mircea Geoană.

„Nu poţi să ai o relaţie de alianţă între America şi o ţară mult mai mică ca dimensiune, dacă nu inovezi în mod permanent modul în care te raportezi la o putere superglobală", a adăugat adjunctul secretarului general NATO, Mircea Geoană, care a fost întrebat pentru Radio România dacă predicţia avansată de preşedintele Zelenski, aceea că războiul din Ucraina se va încheia până la alegerile prezidenţiale americane din noiembrie anul viitor, este plauzibilă”, a mai zis secretarul general al NATO.

„Cu toţii ne dorim ca acest război să se încheie cât mai repede cu putinţă, iar cel care poate să încheie războiul ieri este preşedintele Putin. Un ordin şi războiul s-a terminat. În rest, Ucraina are tot dreptul să lupte pentru recâştigarea teritoriului său şi pentru independenţa şi suvernanitatea sa. Cred că orice naţiune din lumea asta, cotropită de un vecin mai mare şi hain, are acelaşi lucru. Iar faptul că preşedintele Zelenski are încredere că va putea pe terenul de luptă să ducă deznodământul cât mai aproape este un lucru pe care noi îl salutăm. Dar războaiele sunt imprevizibile şi e foarte greu să spui că se termină la un moment sau celălalt”, a mai zis Mircea Geoană.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel