Geoană: Prezența US Army în România și în alte țări europene demonstrează angajamentul SUA pentru securitatea Europei

Tudor Curtifan |
Data publicării:
Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, Dobrogea, România. Foto: Agerpres
Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, Dobrogea, România. Foto: Agerpres

Mircea Geoană, secretarul adjunct al NATO, a participat la conferința anuală transatlantică organizată în cursul zilei de ieri de Harvard Kennedy School.

În cadrul videoconferinței, fostul ministru de Externe al României a declarat că pandemia de noul coronavirus a accelerat transformarea Alianței în multe domenii iar statele membre au avut de învățat de pe urma acestei crize. Geoană a semnalat abilitatea NATO de a se adapta în fața unor serii de amenințări globale, într-o lume aflată într-o continuă schimbare.

Secretarul adjunct al NATO a subliniat totodată că Statelor Unite ale Americii conduc contingente militare în state europene precum Polonia, România, Norvegia sau Spania iar acest lucru este o dovadă că Washingtonul rămâne angajat în ceea ce privește securitatea continentului european.

„Observăm un angajament puternic al Statelor Unite în ceea ce privește securitatea europeană iar acest lucru îl prețuim”, a precizat Geoană, potrivit site-ului oficial al NATO.

Declarațiile lui Mircea Geoană vin în contextul în care în cadrul NATO au existat poziții divergente între SUA și aliații europeni după ce președintele Donald Trump a acuzat statele membre, în special Germania, că nu respectă ţinta convenită la nivelul NATO pentru cheltuielile de apărare, de 2% din PIB.

 

SUA, o relație complicată cu Germania în cadrul NATO. Americanii ar putea muta aeronave F-16 și 2.000 de soldați în Polonia

 

În acest sens amintim și de faptul că Trump a aprobat un plan de retragere a 9.500 de militari americani care staţionează în Germania.

Conform informaţiilor furnizate de doi înalţi oficiali din cadrul Pentagonului, o parte din soldaţi vor fi repatriaţi, alţii vor fi relocaţi în ţări din fostul bloc sovietic cu intenţia de a trimite un mesaj clar Rusiei şi preşedintelui Vladimir Putin, ale cărui ambiţii militare au fost demonstrate în special prin anexarea peninsulei Crimeea în 2014. Polonia și-a manifestat în repetate rânduri intenția de a găzdui mai multe trupe americane.

În cadrul unei conferințe între Donald Trump și omologul său polonez Andrej Duda, care a avut loc la Casa Albă pe 24 iunie, președintele SUA a abordat și subiectul dislocării trupelor americane din Germania în Polonia. Trump a confirmat faptul că Polonia a solicitat o prezență mai masivă a US Army pe teritoriul ei, precizând că: „Probabil vom pleca din Germania în Polonia”.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel