Oficialul NATO, aflat într-o vizită în Republica Moldova, a condamnat atacurile armatei ruse asupra obiectivelor civile ucrainene şi a declarat că în prezent nu există condiții politice privind un plan de pace pentru Ucraina.
Mircea Geoană a subliniat din nou că NATO îmbrățișează formula SUA: Nimic despre Ucraina, fără Ucraina.
„Războaiele sunt imprevizibile prin definiţie şi astăzi nu vedem condiţii politice pentru un astfel de început de conversaţie. O bază pentru pace există. Există planul în zece puncte al preşedintelui (Volodimir) Zelenski, care este valabil. El a fost împărtăşit şi îmbrăţişat de foarte multe ţări, inclusiv din afara NATO, şi de aceea cred că aceasta reprezintă o bază foarte, foarte bună.
Vreau să spun un lucru care este foarte important. Preşedintele Biden are o formulă pe care noi o îmbrăţişăm complet. Nicio decizie despre Ucraina fără Ucraina. Deci, până la urmă, Ucraina este un stat suveran pe care îl susţinem şi numai dânşii vor putea stabili conturul păcii, momentul în care consideră că acest lucru poate fi făcut şi vom continua să îi susţinem, pentru că cauza lor este dreaptă şi este justificată şi politic, şi strategic, şi legal, şi moral şi vom continua să susţinem Ucraina fără să fim parte din acest conflict”, a precizat Geoană.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News