Generalul Vlad, învestit ca șef al Armatei României. Iohannis cere o analiză pentru a determina dacă structura de forță mai corespunde actualelor amenințări

Generalul Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării din România
Generalul Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării din România

Președintele României Klaus Iohannis a participat la ceremonia de învestire a general-locotenent Gheorghiță Vlad ca Șef al Statului Major al Apărării.

Ceremonia de învestire a noului șef al Apărării a avut loc azi, la Monumentul Eroilor Patriei din fața Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București.

În cadrul evenimentului generalul Daniel Petrescu a predat generalului Gheorghiță Vlad Drapelul de luptă al Statului Major al Apărării și comanda structurii de forțe a Armatei României.

La eveniment a participat și președintele Klaus Iohannis, care a semnat în cursul zilei de ieri decretul privind numirea generalului Vlad în funcția de șef al Armatei și avansarea lui în grad.

Potrivit unui comunicat emis de Administrația Prezidențială către DefenseRomania, președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj atât generalului Daniel Petrescu, cât și generalului Gheorghiță Vlad. 

Totodată, președintele a solicitat o analiză „pentru a determina dacă actuala structură de forțe a Armatei României și nivelul aprobat de Parlament în urmă cu mai mult de două decenii mai corespund actualelor riscuri și amenințări, în continuă evoluție”.

Redăm integral discursul președintelui Klaus Iohannis:

Participăm astăzi la ceremonia de învestire a domnului general – locotenent Gheorghiță Vlad ca Șef al Statului Major al Apărării, în aceste momente simbolice legate de sărbătorirea Zilei Naționale a României, când marcăm 105 ani de la Marea Unire de la 1 decembrie 1918. 

Domnule general Petrescu,

Vă felicit pentru modul în care ați asigurat conducerea Statului Major al Apărării și pentru realizările obținute în mandatul dumneavoastră, în care v-ați confruntat cu două crize majore, cea sanitară, determinată de pandemia de COVID-19, și cea de securitate, generată de războiul declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, care a evidențiat clar importanța strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea euro-atlantică. 

În acest mediu impredictibil și dificil, Armata României, alături de aliați și parteneri, a acționat ferm pentru asigurarea unei posturi de descurajare și apărare credibile pe Flancul Estic al NATO și pentru sprijinirea Ucrainei.

Consolidarea prezenței aliate pe teritoriul național și operaționalizarea completă a structurilor de comandă NATO au adus un plus de securitate României, iar intensificarea procesului de instruire în context multinațional a condus la creșterea nivelului de pregătire pentru luptă a Armatei.

Toate eforturile depuse de Armata României, precum și de celelalte instituții cu atribuții în domeniul securității și apărării au contribuit la consolidarea profilului țării noastre de furnizor de securitate și stabilitate la nivel regional și aliat.

Domnule general – locotenent Gheorghiță Vlad,

Preluați astăzi mandatul de Șef al Statului Major al Apărării, într-un context de securitate deosebit de dinamic și dificil. Dumneavoastră vă revine responsabilitatea de a continua procesul de adaptare a Armatei la noile provocări și de a menține un nivel ridicat de pregătire pentru luptă a forțelor.

Din această perspectivă, se impune efectuarea unei analize strategice a apărării, pentru a determina dacă actuala structură de forțe a Armatei României și nivelul aprobat de Parlament în urmă cu mai mult de două decenii mai corespund actualelor riscuri și amenințări, în continuă evoluție. 

Avem în derulare și în perspectivă programe majore de înzestrare, având în vedere că alocarea bugetară pentru Apărare a crescut în acest an la 2,5% din PIB . 

Este nevoie, însă, de măsuri mai hotărâte pentru relansarea industriei naționale de apărare, inclusiv prin acțiuni de cooperare industrială, astfel încât să putem produce în țară o parte mai mare din muniția și tehnica necesare. Acestea, alături de un nivel ridicat de instruire a militarilor, vor asigura o capacitate de apărare puternică și credibilă, adaptată noilor provocări de securitate. 

Personalul militar și civil care-și desfășoară activitatea în cadrul Armatei României reprezintă cea mai importantă resursă și, de aceea, se impune o atenție permanentă pentru asigurarea unor condiții bune de pregătire profesională și, totodată, trebuie luate măsuri pentru creșterea atractivității profesiei militare.

Domnule Șef al Statului Major al Apărării, mandatul dumneavoastră trebuie să constituie încă un pas în consolidarea capacității de apărare a României și în creșterea prestigiului Armatei ca pilon de bază al societății noastre, garantul independenței, suveranității și unității statului, al integrității teritoriale a țării și al democrației constituționale.
Vă felicit pentru numirea în această funcție de mare răspundere și vă doresc mult succes!

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel