În cadrul unui interviu acordat săptămâna trecută jurnalistului militar Radu Tudor, la postul Antena 3, generalul Viorel Pană a subliniat importanța proiectelor comune dintre țara noastră și SUA.
Semnalând amplele lucrări de infrastructură demarate atât de noi cât și de americani în bazele aeriene din țară, șeful aviației militare române a precizat că la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu va fi dislocată următoare escadrilă de F-16 pe care România o va achiziționa, iar la Baza 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu" cea de-a treia.
Ulterior, țara noastră va implementa procesul de achiziție al aeronavelor de generația a V-a.
A doua escadrilă de F-16, la baza aeriană de la Kogălniceanu. A treia, la Câmpia Turzii
„Nu au loc doar exerciții în comun (n.a - între Forțele Aeriene Române și US Air Force), cu elicoptere și cu aviația de vânătoare, ci au loc multe proiecte de infrastructură în comun. Guvernul american a investit în infrastructura bazei aeriene de la Mihai Kogălniceanu, a investit în infrastructura bazei aeriene de la Câmpia Turzii, și știm că ambele proiecte sunt extrem de pretențioase”, a precizat șeful aviației militare române.
„La Mihail Kogălniceanu proiectul nostru (n.a. - investiția României) presupune construcția unei piste noi pur militare, a bretelelor de acces, a unei zone administrative. Foarte probabil acolo va fi dislocată următoare escadrilă de F-16 atunci când va fi construită. Cealaltă la Câmpia Turzii. Și evident aeronavele de generația a V-a, atunci când vor veni, potrivit strategiei aprobate de CSAT”, a conchis generalul Viorel Pană.
În prezent România operează 17 avioane F-16 Fighting Falcon care completează Escadrila 53 Vânătoare, de la Baza 86 Aeriană Borcea.
România deține o escadrilă de F-16
În 2013 România a semnat un contract pentru livrarea a 12 avioane de vânătoare F-16 Fighting Falcon din Portugalia. Primul lot a fost livrat în 2016 și 2017. Ulterior, România a semnat un nou contract pentru al doilea lot de aeronave F-16, în număr de cinci, tot din Portugalia.
Astfel, România are 17 avioane F-16, escadrila fiind completă. Toate aceste aeronave sunt second hand, dar au fost amplu modernizate de portughezi iar resursa lor de viață e încă mare. Modernizate de OGMA, aeronavele au configurația M.5.2R.
Avioanele F-16 vor intra în țară într-o nouă etapă de modernizare, când la Aerostar Bacău acestea vor fi aduse la o configurație superioară, respectiv M.6.X.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News