Generalul Mark Milley: Este imposibil de prezis viitorul Afganistanului după retragerea forţelor străine

Eduard Pascu |
Data publicării:

Şeful Statului Major Interarme al Statelor Unite, generalul Mark Milley, a apreciat miercuri că este imposibil de prezis viitorul Afganistanului după retragerea forţelor străine din această ţară, evocând riscul unei ”căderi a Kabulului”, dar asigurând că ”nimic nu este predeterminat”, relatează France Presse.

”Există o gamă de rezultate posibile, unele foarte rele, altele nu atât de rele”, a afirmat el în cadrul unei conferinţe organizate de think tank-ul McCain Institute, transmite Agerpres.

”În cel mai rău caz, vom avea un colaps al guvernului afgan, un colaps al armatei afgane, un război civil, o catastrofă umanitară odată cu acestea, apoi potenţiala revenire a Al-Qaida”, a declarat generalul Mark Milley, cel mai înalt responsabil al armatei americane care se exprimă pentru prima oară în public de la anunţul preşedintelui Joe Biden privind retragerea totală a armatei americane din Afganistan până la 11 septembrie.

”Pe de altă parte, avem o armată puternică de 350.000 de oameni”, a subliniat el, făcând referire la forţele armate afgane, adăugând că ”guvernul afgan desfăşoară de mult timp operaţiuni împotriva talibanilor”.

”O cădere a Kabulului nu este deci predeterminată”, a insistat el, într-o paralelă cu căderea Saigonului la câteva ore după plecarea forţelor americane din Vietnam în 1975.

”Există o gamă largă de rezultate posibile şi ezit astăzi să fac pariuri”, a spus şeful Statului Major Interarme al SUA. ”Trebuie să vedem cum va evolua situaţia”, a adăugat el.

SUA au ordonat marţi plecarea personalului neesenţial de la ambasada lor din Kabul, menţionând ameninţări crescute într-un moment în care armata americană se pregăteşte să părăsească Afganistanul după 20 de ani de război.

Guvernul american prevede retragerea tuturor trupelor SUA din Afganistan până la 11 septembrie, dată la care se împlinesc 20 de ani de la atentatele teroriste din 2001, care au determinat Washingtonul să răstoarne regimul taliban, ce îl adăpostea pe liderul Al-Qaida, Osama ben Laden, a cărui reţea teroristă revendicase atentatele de la 11 septembrie 2001. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel