Cu acest prilej, Statul Major al Forțelor Aeriene organizează, la sediul instituției, de la ora 9.30, o ceremonie în onoarea veteranului aviator, în cadrul căreia eroul va fi înaintat în gradul de general-locotenent (rtr) și i se va conferi Ordinul „Virtutea Aeronautică în grad de Cavaler", cu însemn pentru militari.
Generalul Ion Dobran, carieră impresionantă
Veteran aviator, erou al celui de-al Doilea Război Mondial, generalul - maior Ion Dobran - singurul pilot în viață din Grupul 9 Vânătoare ai cărui piloţi au scris multe pagini glorioase în istoria aviaţiei militare - a devenit un simbol, model de onoare şi demnitate militară, sursă de admiraţie şi respect pentru tinerele generaţii.
Absolvent al Şcolii Militare de Ofiţeri de Aviaţie, promoţia 1941, generalul Dobran a luptat împotriva sovieticilor pe frontul de est, împotriva americanilor în timpul bombardamentelor din 1944 şi împotriva germanilor după 23 august 1944, îndeplinind misiuni inclusiv în ultima zi a războiului, 9 mai 1945.
Activitatea sa pe front însumează 340 de misiuni de război, 74 lupte aeriene, 11 victorii aeriene şi un avion distrus la sol, infromează MApN. A fost doborât de trei ori, scăpând cu viaţă fără răni grave.
Dăruit cu pasiunea pentru zbor, generalul - maior Ion Dobran şi-a modelat viaţa după principii ferme şi idealuri în care crede cu tărie şi astăzi.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News