Publicitate
Generalul american, unul din cei mai buni strategi ai Pentagonului, în cadrul unui interviu acordat jurnalistului Radu Tudor la Antena 3, a subliniat că războiul a intrat în faza decisivă iar următoarele trei săptămâni vor fi cruciale. Forțele ruse au fost învinse pe toate fronturile, nici măcar Mariupolul nu l-au putut cuceri, dar generalul american spune că nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece, rușii se vor regrupa și vor ataca fără să mai repete aceleași greșeli.
În tot acest context e esențial ca Ucraina să fie ajutată cu informații pentru a putea lovi Rusia chiar în interiorul granițelor sale, unde în contextul retragerii e vulnerabilă, spune Ben Hodges.
Ben Hodges: Ucraina poate lovi ținte vulnerabile în interiorul Rusiei, în contextul retragerii
„Suntem în faza decisivă a campaniei acum. Cred că următoarele trei săptămâni vor determina ce se întâmplă. Forţele ruseşti au fost învinse de cele ucrainene, au eşuat în fiecare ţel, după şase săptămâni nu au cucerit Mariupol, e incredibil cât suferă locuitorii acolo, dar încă rezistă. Rusia nu a reuşit să înfrângă Ucraina, deci nu au cum să intre într-un conflict cu NATO pentru că nu pot învinge în Ucraina.
Trebuie să ne gândim la câştig, nu doar la a susţine Ucraina în luptă. Vestul, Statele Unite, NATO, Uniunea Europeană trebuie să discute despre câştigare, nu doar despre a ţine Ucraina în viaţă şi a preveni o victorie a Rusiei.
Ce vreau să spun? A câştiga înseamnă cel puţin revenirea cu totul la situaţia de dinainte de 24 februarie. Cu totul. Mai înseamnă că Rusia e obligată să îşi respecte angajamentele şi Ucraina va avea acces prin marea Azov, fără intervenţii din partea marinei ruseşti. Să respecte legile internaţionale. Pe termen lung, Crimeea şi Donbas să fie returnate Ucrainei.
Pe termen scurt, în următoarele trei săptămâni, dacă accelerăm livrarea a tot ceea ce e necesar și dacă spunem că vrem să câştigăm, că e şi lupta noastră, că e un conflict european care are loc în Ucraina, atunci cred că Ucraina are capacitatea să rupă forţele ruseşti şi să nu le mai dea ocazia unei noi ofensive în Est. Se retrag, încearcă să se reorganizeze, asta înseamnă că dincolo de graniţe, în Rusia, sunt ţinte vulnerabile: combustibil, muniţie, transporturi. Sunt ţinte bune. Dacă dăm Ucrainei informaţiile să le identifice și ne asigurăm că au armele cu care să le atace, Rusia nu va putea să lanseze o nouă ofensivă”, precizează generalul american.
„Rușii sunt brutali și malefici, dar nu sunt proști. Se vor regrupa și vor ataca fără să repete același greșeli”
Ben Hodges transmite că momentul e unul decisiv în război iar Ucraina nu are voie să-l rateze, aminind că „rușii sunt brutali și malefici, dar nu sunt proști”.
„Ucrainenii cer, desigur, ceea ce ei folosesc deja: rachetele de artilerie de 152 şi de 122 de milimetri, sistemele cu rază lungă, mai multe drone care să poată parcurge distanţe lungi. Aceste arme ar putea rupe armata Rusiei şi o pot opri să se regrupeze. Ruşii sunt brutali, sunt malefici, dar nu sunt proşti. Îşi vor da seama ce au greșit şi comasarea va începe să funcţioneze.
De aceea, de acum vorbim de trei săptămâni critice. În acest timp, Ucraina va rămâne fără muniţie şi pierdem o ocazie. Iar lucrurile vor continua luni la rând, poate chiar ani. Ucraina nu îşi va putea reveni economic fără Mariupol şi Berdeansk, va fi foarte dificil. Sunt multe în joc aici”, a conchis Ben Hodges.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News