Generalul Gropan: Se încearcă ruperea militarilor români activi de cei în rezervă. Împărțirea între Tratatul de la Varșovia și NATO

Tudor Curtifan |
Data actualizării: | Data publicării:
Sursă foto: MApN
EXCLUSIV
Sursă foto: MApN

Generalul de brigadă (r) Nicolae Gropan, președintele Ligii pentru Apărarea Drepturilor Pensionarilor Militari, atrage atenția asupra unor discriminări la nivelul pensiilor militare și, mult mai grav de atât, acesta acuză că se încearcă ruperea Armatei României, între militarii activi și cei în rezervă.

Prezent la emisiunea „Punctul militar” de la DefenseRomania, generalul  (r) Nicolae Gropan spune că în 2015, imediat după ce a fost adoptată legea pensiilor militare, după venirea la putere a guvernului tehnocrat condus de Dacian Cioloș, s-a adoptat o ordonanță de urgență în care s-au modificat peste 30% din punctele esențiale ale legii, deși nu a fost constituțional. Iar modificările au lovit în cei sacrificati pentru a reduce efectivele.

„Și mai trist și dureros este că acum, la ora actuală, tot pe acești oameni vor să îi lovească. Există un Pl-x 199 care e la Camera Deputaților, referitor la modificarea Legii 223. MApN susține acolo o idee în care pentru militari condițiile de muncă nu mai sunt valabile.

Ei susțin, de exemplu, ca la pensie să fie luată în calcul doar perioada efectivă. Ori această problemă îi anulează în totalitate pe cei care au ieșit din sistem, dar înainte în parteneriatul de pace au fost inclusiv în teatrele de acțiuni din afară. În Angola, Albania, Kosovo etc. Ei nu mai beneficiază de condiții deosebite deoarece inițiativa spune că se ia în calcul doar perioada efectiv lucrată”, a precizat generalul român.

 

Împărțirea Armatei între Tratatul de Varșovia și NATO. Generalul Gropan denunță ruperea dintre militarii actrivi și rezerviști

 

Generalul (r) Nicolae Gropan a atras atenția că anumite beneficii de care unii militari se bucură și alții nu duce la împărțirea Armatei între Tratatul de la Varșovia și NATO. El a dat exemplul sumei de 1.000 de lei de care beneficiază doar cei care au fost în Teatrele de Operații după aderarea la Alianță.

Totodată, în ceea ce privește „rupedea părții active de cea în rezervă”, generalul român atrage atenția că măsuri precum un „semn distinctiv” pentru rezerviști duc la un asemenea rezultat nedorit.

„În orice țară bananieră condițiile de muncă sunt respectate. Acești militari, cei care îndeplinesc condițiile de anul trecut despre militarii veterani în teatrul de operații beneficiază de îndemnizația de 1.000 de lei. Trist și foarte grav e că se încearcă împărțirea Armatei în două: Cei care au servit în Armată și sub Tratatul de la Varșovia și cei care au servit în perioada NATO”, precizează generalul Gropan.

În ceea ce privește cei 1.000 de lei, potrivit generalului Gropan, de aceast beneficiu se bucură doar cei care au servit în Armată după aderarea la NATO.

„Culmea e că această problemă e susținută de actuala conducere a MApN. Cei care au fost în aplicații și poate în condiții mai grele pe vremea Tratatului de la Varșovia, ei nu beneficiază de această aplicație de 1.000 de lei. De suma respectivă beneficiază doar cei care au fost în teatrele de operații după aderarea în NATO.”, spune președintele Ligii pentru Apărarea Drepturilor Pensionarilor Militari.

 

Discriminare la nivel biologic?

 

Generalul (r) Nicolae Gropan atrage atenția că „în mod deosebit se încearcă ruperea părții active de partea de rezervă prin toate mijloacele”.

„Pentru cei care nu știu, concret, o primă încercare a fost când s-a inițiat ideea de a se face un semn distinctiv pentru cadrele militare în rezervă și în retragere”.

„A fost o discuție la nivelul MApN, anul trecut, prin Direcția calitatea vieții personalului, care a avut inițiativa de a propune acest semn distinctiv”.

Întrebat concret la ce semn distinctiv face referire, generalul Gropan a explicat: „Așa cum militarii în activitate au trecut pe uniformă „România” și numele, pentru cei în rezervă sau retragere, când participă la activități ce impun ținuta, ar fi trebuit să scrie în loc de „România” - „rezervist” sau „în retragere”. Ei au justificat că ar fi o demonstrație de respect. Dar izolând militarul?”.

„Din păcate la ora actuală există în loc de respect o persecuție. Politică, social-economică și biologică, pe criterii de vârstă. În Armată la această oră sunt 13-14 categorii de pensionari militari, în funcție de anul în care au ieșit la pensie, discriminați pe bază de vârstă”, a conchis generalul Nicolae Gropan.

El a dat exemplul a doi comandanți de regiment, care au ieșit la pensie la gradul de colonel, au aceleași studii, și au lucreat în aceleași condiții în aceeași unitate spre exemplu.  Doar că, ei au pensii diferite. Cel care a ieșit primul are pensie mai mică iar cel care a ieșit recent are pensie mai mare. 

Puteți vizualiza integral, mai jos, interviul cu generalul de brigadă (r) Nicolae Gropan, președintele Ligii pentru Apărarea Drepturilor Pensionarilor Militari:

Youtube video image

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel