În ceea ce privește Armata, consilierul ministrului Nicolae Ciucă afirmă că se iau toate măsurile pentru a evita în Armată o criză precum în sistemul medical, făcând referire la cadrele medicale.
„Am stabilit să ne asigurăm că Ministerul Apărării Naționale și Armata vor fi operaționale și nu vor intra în criza în care se regăsește lumea medicală, vizavi de medici și cadre medicale puse în izolare din varii motive pentru care sunt contaminate”, a precizat generalul Florin Paul, într-o intervenție la postul de televiziune România TV.
Soluție pentru a rezolva problema COVID-19 în România în aproximativ o lună
Acesta a mai subliniat că există două forme ale noului coronavirus, în funcție de agresivitatea asupra organismului uman, dar în țara noastră s-a răspândit forma mai blândă.
„Nu sunt virusolog, dar mă informez. Consider că din punct de vedere al modului în care se manifestă transmiterea virusul în România, nu cred că are nicio mutație. Există două tipuri de virus, cu aceeași structură, în funcție de agresivitate, dar sunt foarte greu de identificat.
Spre norocul nostru, în România, cel puțin în acest moment, circulă varianta care este puțin mai blândă”, a precizat Florin Paul.
Totodată, generalul român a arătat cât de importantă este testarea pentru a reuși să ținem sub control virusul. Acesta consideră că în cazul în care se va acționa ferm în ceea ce privește testarea putem rezolva problema în aproximativ o lună.
„Trebuie să vedem care e gradul de infectare al populației și să luăm măsuri de întrerupere al procesului epidemiologic. Din punctul meu de vedere, dacă suntem cu adevărat fermi, în maximum o lună și jumătate putem să rezolvăm toată problema și să mai rămână doar câteva urme (n.a. - urme ale virusului)”, a conchis consilierul ministrului Apărării.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News