În mesajul de sfârșit de an, adresat cu ocazia sărbătorilor de iarnă, generalul Blaiu amintește că anul care se încheie a fost unul „relevant” în care Forțele Terestre „au parcurs un amplu proces de transformare, structurală și calitativă, asigurând capabilitățile necesare pentru a își îndeplimi misiunea lor fundamentală”. Acesta a amintit și de exercițiile la care Forțele Terestre au participat, dar și de misiunile din „afara teritoriului statului român”, în Afganistan, Balcanii de Vest sau Polonia. Totodată, în 2019, asigurarea achizițiilor a decurs conform obiectivelor din acest an.
În ceea ce privește anul următor, generalul Blaiu subliniază că 2020 va fi un an provocator pentru Forțele Terestre Române.
„Anul 2020 este unul cu foarte multe provocări”, e de părere șeful Statului Major al Forțelor Terestre care amintește de „exercițiul Defender 2020, la care vom participa”.
Defender 2020 va fi cel mai mare exerciţiu din Europa în ultimii 25 de ani, la care vor participa aproximativ 20.000 de militari, din țările NATO și structurile partenere.
Totodată, generalul Blaiu a amintit și de continuarea programului de înzestrare a Forțelor Terestre Române. „Dorim să inițiem mult mai multe programe de înzestrare, astfel încât să ne îndeplinim obiectivele în cadrul centrelor de capabilități”.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News