Generalul Daniel Petrescu a fost locțiitorul șefului Statului Major al Apărării. După ședința CSAT de azi președintele Klaus Iohannis a anunțat că generalul român a primit aviz favorabil pentru a conduce Armata României.
„Am avut astăzi pe ordinea de zi avizarea numirii noului şef al Armatei, în persoana domnului general-locotenent Petrescu. Un militar cunoscut, respectat, eminent, care a fost avizat favorabil pentru poziţia de şef al Armatei Române", a declarat Klaus Iohannis la finalul şedinţei CSAT din această seară.
Cine este generalul Daniel Petrescu
Din august 2017, generalul Daniel Petrescu a fost comandant al Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE).
Potrivit site-ului oficial al MND-SE, experiența sa profesională include funcții deținute la nivel tactic, operativ și strategic în cadrul Forțelor Terestre Române, în comandamente NATO și în teatrele de operații.
La nivel tactic, a comandat Batalionul 2 Infanterie CALUGĂRENI din București (ianuarie 2004 - octombrie 2008).
A comandat, de asemenea, Brigada 2 Infanterie ROVINE (august 2016 - august 2017), mare unitate care s-a transformat în Brigada Multinațională Sud-Est.
La nivel operativ, a fost șef de stat major al Centrului de Conducere Operațională (2010 - 2013), structură destinată coordonării contingentelor românești participante în teatrele de operații.
Funcții în Statul Major General
Experiența sa la nivel strategic include funcții în Statul Major General: Direcția planificare strategică - șeful Biroului planificare forțe pentru misiuni externe (2008 - 2010) și Direcția operații - șeful Secției operații curente (2010).
În perioada iunie 2013 - iulie 2016, a fost desemnat Reprezentant militar al Şefului Statului Major General la Comandamentul Aliat pentru Transformare, comandament strategic al NATO situat in Norfolk, Virginia, SUA.
A fost dislocat, în cadrul Batalionului 2 Infanterie CALUGĂRENI, în operații NATO, ONU și tip coaliție în teatrele de operații în care Armata României a trimis forțe. În cadrul operațiilor NATO de stabilitate a participat la misiunea ISAF din AFGANISTAN (iulie 2006 - ianuarie 2007), comandant de batalion și comandant al contingentului național; la misiunea KFOR din KOSOVO (octombrie 2003) și SFOR din BOSNIA-HERȚEGOVINA (octombrie 2004), comandant de batalion în rezerva strategică a NATO; în operația ALBA din ALBANIA (mai-iulie 1997), ofițer de legătură, mai informează sursa citată.
A comandat Batalionul 2 Infanterie în operația de tip coaliție ANTICA BABILONIA în IRAK (ianuarie- august 2005).
A participat la misiunile ONU de menținerea păcii: MONUA (decembrie 1998 - iulie 1999) și UNAVEM III (august 1995 - aprilie 1996) din ANGOLA, ca ofițer de legătură al contingentului românesc la Comandamentul Forței ONU.
Șef de promoție al Institutului Militar de Infanterie "Nicolae Bălcescu"
Generalul maior Daniel Petrescu este șef de promoție al Institutului Militar de Infanterie "Nicolae Bălcescu" de la Sibiu (promoția 1992), șef de promoție al Universității Naționale de Apărare "Carol I" (promoția 2003), absolvent "cu distincție" al Colegiului Național de Război din cadrul Universității Naționale de Apărare Washington DC, SUA, unde a urmat un master în "Strategie de securitate națională".
Educația sa militară mai include un doctorat în științe militare și informații la Universitatea Națională de Apărare "Carol I" (București, 2010). De asemenea, este absolvent al Colegiului Întrunit de Comandă și Stat Major (JSCSC, Marea Britanie), unde a urmat Cursul avansat de comandă și stat major (2007-2008). A absolvit masterul în studii de apărare la Kings College din Londra.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News