Publicitate
Prezent în emisiunea găzduită de Tudor Curtifan pentru DefenseRomânia, generalul Virgil Bălăceanu a atins și subiectul resursei umane a Armatei Române.
În opinia sa, măsurile privind ”reconstrucția rezervei” Armatei României trebuie luate neîntârziat, explicând că procesele de mobilizare, atât din Ucraina cât și din F. Rusă, arată cât de importantă și necesară ar fi o reîmprospătare eficientă a efectivelor unei armate de secol 21.
”Sunt necesare creșterea efectivelor, în privința militarilor activi, pregătirea rezervei și adoptarea cât mai urgentă a a Legii pregătirii populației pentru apărare”, notează generalul Virgil Bălăceanu.
Vasile Dîncu: Vom avea câteva mii de noi militari profesioniști
Ministrul apărării Vasile Dîncu a venit cu o serie de clarificări privind rezerva de militari a României.
”Media este undeva pe la 50 de ani, dar asta nu înseamnă că este ieșită (din standarde n.r.). Este o rezervă matură, pe care suntem obligați să o îmbunătățim continuu, în această perioadă”, a explicat Dîncu, la Digi24.
Ministrul a mai preconizat că ”în anii viitori” vom avea și militari în termen, dar încă ”nu avem legea definitivată”.
”Am avut o campanie de căutare de voluntari. Anul acesta, am avut (un plan de recrutare n.r.) de aproape o mie de recruți, opt sute și ceva, și am atins obiectivul. În această toamnă o să facem public, pentru că e un succes”, a adăugat ministrul apărării.
Oficialul român a mai dezvăluit că planurile de recrutare prevăd pentru următorii ani, cooptarea în rândurile Armatei Române a unui număr de ”câteva mii” de noi militari profesioniști. ”Nu pot să vă dau numărul exact. Este de ordinul câtorva mii”, menționează Vasile Dâncu.
Ministrul a mai spus că numărul exact din Rezerva totală de militari a Armatei române este confidențial.
”Sunt câteva sute de mii în rezerva Armatei. Nu mai avem nevoie, conform optimului NATO, de armata poporului, ca înainte de 89”, spune Dîncu.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News