Game over la Senat pentru republicani. Democrații au reușit să-și păstreze majoritatea în cea mai importantă cameră a Congresului

Senatoarea democrată Catherine Cortez Masto, cea care a adus victoria democraților la Senat după ce a învins în Nevada. Foto: Catherine Cortez Masto @OfficialFacebook
Senatoarea democrată Catherine Cortez Masto, cea care a adus victoria democraților la Senat după ce a învins în Nevada. Foto: Catherine Cortez Masto @OfficialFacebook

Partidul Democrat a câştigat locul care îi lipsea pentru a-şi menţine controlul în Senat, o victorie decisivă pentru continuarea preşedinţiei lui Joe Biden.

Publicitate

La patru zile după alegerile dezamăgitoare de la jumătatea mandatului pentru republicani, senatoarea democrată Catherine Cortez Masto a fost declarată câştigătoare în statul cheie Nevada în faţa unui candidat Adam Laxalt, susţinut de fostul preşedinte american Donald Trump, potrivit estimărilor unor canale de televiziune americane.

Realegerea senatoarei democrate aduce numărul de aleşi democraţi în Senat la 50 din 100, ceea ce permite partidului lui Joe Biden să păstreze controlul asupra camerei superioare a Congresului. Conform Constituţiei, vicepreşedinta Kamala Harris are puterea de a departaja senatorii.

Democraţii ar putea câştiga în continuare un loc în statul Georgia, unde va fi organizat un al doilea tur pe 6 decembrie.

 

Republicanii vor câștiga probabil Camera, dar miza mare era la Senat



Republicanii, care nu au atins valul aşteptat în timpul acestui scrutin, tradiţional defavorabil partidului de guvernământ, par totuşi în măsură să recâştige o majoritate în Camera Reprezentanţilor, ceea ce i-ar ajuta să lanseze numeroase anchete parlamentare asupra administraţiei lui Joe Biden sau a celor apropiaţi lui.

Dar fără Senat, ei nu vor putea să adopte legi contrare obiectivelor acestuia, în special cu privire la avort sau schimbările climatice, sau să blocheze numirile judecătorilor, ambasadorilor şi oficialilor guvernamentali.

În plus, victoria lor promite să fie mult mai strânsă. Canalul NBC News a estimat sâmbătă dimineaţa o majoritate fragilă de cinci locuri pentru republicani, cu 220 de aleşi faţă de 215 pentru democraţi.

 

Biden a salutat victoria democraților

 

Preşedintele american Joe Biden a declarat că succesul neaşteptat al democraţilor în alegerile intermediare (''midterms'') l-a plasat într-o poziţie puternică pentru a aborda discuţii cruciale cu preşedintele chinez Xi Jinping, relatează AFP.

"Mă simt bine şi aştept cu nerăbdare următorii doi ani", a declarat Joe Biden la Phnom Penh, unde participă la summitul Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN).

Biden a sunat-o pe Catherine Cortez Masto pentru a o felicita şi a vorbit, de asemenea, cu Chuck Schumer, liderul majorităţii democrate din Senat, a indicat Casa Albă. Preşedintele a menţionat că atenţia se îndreaptă acum către statul Georgia, unde un tur de scrutin din 6 decembrie va decide cu privire la obţinerea unui loc în Senat.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel