Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş a fost întrebat în cadrul interviului despre programul de înzestrare esenţial „Corvetă multifuncţională”.
Dosar pentru corvete?
Cu privire la decizia ce urmează să fie luată de către procurorii militari în ceea ce privește deschiderea unui dosar penal în acest sens, Gabriel Leș a explicat:
”A fost o procedură care s-a derulat anul trecut, o procedură competitivă, la care s-au înscris patru competitori, au rămas trei în cursă. S-a finalizat în luna noiembrie, dar cu câteva aspecte pe care aș vrea să le precizez, de exemplu o sesizare a secretatului de stat de la Departamentul pentru Armamente, pentru anumite chestiuni cu iz penal, spune el, cu o contestare în contencios administrativ a HG care reglementa întreaga procedură, care s-a finalizat zilele trecute, motiv pentru care nu am reuşit să luăm o decizie până acum pe aceste corvete, pentru că-ți puneai întrebarea logic: dacă apare ceva penal și, doi, dacă o instanță de judecată vine și-ți anulează Hotărârea de Guvern care reglementează tocmai procedura în sine. Era un atac al unuia dintre competitori tocmai pe HG care reglementa procedura de achiziții.”, a precizat ministrul.
Ministrul Leș speră ca licitația să fie doar ”suspendată”, chiar dacă procurorul militar poate ține dosarul corvetelor chiar și trei ani. Fără să se pronunțe direct, ministrul a confirmat ordinea apărută în presă.
Ministrul confirmă câștigătorul
Întrebat dacă se reia procedura de evaluare a celor trei oferte depuse, în cazul în care, prin absurd, procurorii termină ancheta până-n iunie, Gabriel Leș a răspuns: ”Nu, ar trebui anunțat câștigătorul. Din păcate, a apărut și-n presă, se știe tot, ordinea, poziționarea celor trei competitori. În funcție de decizia care se va lua la Departamentul pentru Armament, să vină cu o propunere de decizie cât mai repede”.
Naval Group (Franța), Damen (Olanda) și Fincantieri (Italia) sunt cei trei competitori. Potrivit informațiilor apărute în presă, Naval Group a câștigat licitația, cu o ofertă de 1,2 miliarde de euro.
Potrivit ziarului francez La Tribune, celelalte oferte au fost 1,25 miliarde (Damen) și 1.34 miliarde (Fincantieri).
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News