Florence Parly, ministrul francez al forțelor armate și omologul său italian Lorenzo Guerini au anunțat împreună, pe 24 martie, lansarea noului program, transmite Defense News.
Sistemul SAMP/T, dezvoltat de consorțiul franco-italian Eurosam, este utilizat de Forțele Aeriene și Spațiale Franceze și de armata italiană pentru a oferi o capacitate de apărare antiaeriană, de rază medie, împotriva aeronavelor și a unor rachete balistice. Sistemul a fost desfășurat operațional într-un cadru NATO. Acesta constă dintr-un radar multifuncțional de control al focului, un sistem de lansare de rachete sol-aer Aster 30 B1.
Programul SAMP/T New Generation va adapta sistemul actual astfel încât să răspundă mai bine noilor amenințări care sunt ”mai rapide, mai manevrabile, mai sigure și utilizate în combinație cu atacuri cibernetice, momeli, blocaje multiple și scenarii de atac de saturație”, a transmis într-un comunicat agenția franceză DGA.
Programul va moderniza sistemul de control al focului prin integrarea celei mai noi tehnologii de radar activ cu scanare electronică adaptat la o gama mai mare a viitoarei rachete Aster 30 B1 New Tehnology Extended Capability, care este în curs de dezvoltare de către cele două țări din 2016.
DGA spune că noile capacități vor îmbunătăți, de asemenea, contribuția adusă de SAMP/T la apărarea antirachetă a NATO.
Confom MBDA racheta Aster 30 SAMP/T este principala armă de apărare antiaeriană a secolului XXI pentru protecția teatrului de operații. Protejează zonele sensibile și forțele desfășurate împotriva amenințărilor cu rachete și aeronave, înlocuind toate sistemele existente sol-aer cu rază medie de acțiune.
Sistemul Aster 30 SAMP/T este conceput pentru a satisface nevoile de apărare antiaeriană pe distanțe medii și lungi. El poate funcționa în mod autonom sau poate fi integrat într-o rețea coordonată.
Aster este o rachetă în două etape, un concept care duce la eficiența maximă a etapei de interceptare. Motorul cu combustibil solid asigură modelarea optimă a traiectoriei rachetei pe direcția țintei și se separă la câteva secunde după lansarea verticală. Până la mijlocul cursului, racheta este ghidată inerțial, folosind datele transmise de modulul de angajare prin radarul multifuncțional. În timpul fazei apropiere, ghidarea este realizată de un căutător activ electromagnetic care oferă o capacitate extrem de precisă în toate condițiile meteorologice.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News