,,Trebuie să încercăm să păstrăm, cu toate acestea, o relaţie de lungă durată cu Rusia, să păstrăm canale de discuţie", a declarat Jean-Yves Le Drian, întrebat în faţa Comisiei pentru politică externă a parlamentului francez despre încarcerarea opozantului rus Aleksei Navalnîi.
,,Nu vom renunţa la această ambiţie pentru că este vecinul nostru, chiar dacă este un vecin uneori dezagreabil, uneori înfiorător, alteori insuportabil, alteori complet reprobabil, dar este vecinul nostru", a spus el, potrivit Agerpres.
,,Trebuie să încercăm să găsim, să păstrăm legăturile necesare, fiind în acelaşi timp foarte fermi în privinţa condamnării unor acţiuni precum cea desfăşurată împotriva lui Aleksei Navalnîi", a adăugat şeful diplomaţiei franceze.
Rusia dă dovadă de o "derivă autoritară foarte gravă", a reiterat Jean-Yves Le Drian legat de soarta rezervată principalului opozant al preşedintelui Vladimir Putin şi la represiunea manifestaţiilor cerând eliberarea lui.
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au adoptat sancţiuni împotriva a patru înalţi funcţionari ruşi implicaţi în procedurile judiciare angajate împotriva lui Aleksei Navalnîi şi în represiunea împotriva partizanilor săi.
"Sancţiunile nu sunt doar zgomot. Interzic (persoanelor vizate) să călătorească în interiorul UE şi să aibă acces la propriile active dacă sunt plasate în UE. Nu sunt nimic", a asigurat Jean-Yves Le Drian, în timp ce mulţi se întreabă despre eficacitatea lor.
La rândul său, Departamentul american al Trezoreriei a impus marţi sancţiuni împotriva a şapte înalţi responsabili ai guvernului rus, între care figurează şi Aleksandr Bortnikov, şeful puternicului Serviciu de Securitate al Rusiei (FSB, ex-KGB), ca răspuns la otrăvirea lui Aleksei Navalnîi în luna august cu agent neurotoxic din familia Noviciok.
Opozantul de 44 de ani este vizat de multiple proceduri judiciare de la întoarcerea sa în Rusia după cinci luni de convalescenţă în Germania, unde şi-a revenit în urma otrăvirii.
Condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare în februarie, el a ajuns duminică la colonia penitenciară unde îşi va executa pedeapsa.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News