Întrebat despre o eventuală accelerare a retragerii trupelor americane din Afganistan, ministrul a răspuns: "Acest lucru nu ar trebui făcut, în opinia noastră. Acest lucru nu ar trebui făcut nici în Irak, vom spune" în timpul vizitei lui Pompeo la Paris, de sâmbătă până luni, a declarat ministrul francez pentru postul de televiziune BFM şi postul de radio RMC.
"Există o mulţime de subiecte dificile pentru a le evoca împreună, există situaţia din Irak, situaţia din Iran, terorismul, dificultăţile din Orientul Mijlociu, problema relaţiilor cu China", a declarat ministrul, potrivit Agerpres.
Cu circa două luni înainte de încheierea mandatului său, preşedintele american Donald Trump, care refuză să-şi recunoască înfrângerea electorală în faţa lui Joe Biden, a numit apropiaţi ai săi în posturi importante la Pentagon, în scopul aparent de a accelera retragerea trupelor americane din Afganistan, notează AFP.
Informaţii despre o eventuală retragere a trupelor americane din Irak au circulat şi recent. La începutul lui octombrie, mai multe surse politice şi diplomatice au confirmat că Mike Pompeo i-a dat un ultimatum Irakului: fie atacurile grupărilor proiraniene împotriva intereselor americane în Irak încetează, fie Washingtonul îşi închide ambasada şi îşi retrage cei 3.000 de soldaţi şi diplomaţii săi.
Emmanuel Macron îl va primi luni dimineaţa pe secretarul de stat american Mike Pompeo, în turneu diplomatic în Europa şi în Orientul Mijlociu, întrevedere ce va avea loc la cererea acestuia din urmă şi "în deplină transparenţă cu echipa preşedintelui ales Joe Biden", a anunţat joi Palatul Elysee.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News