Franţa este "pentru" instituirea de sancţiuni europene împotriva Turciei

Eduard Pascu |
Data publicării:
Clement Beaune, Ministrul pentru Afaceri Europene al Franței
Clement Beaune, Ministrul pentru Afaceri Europene al Franței

Franţa va pleda în favoarea "sancţiunilor" la nivel european împotriva Turciei, într-un moment în care tensiunile între UE şi Ankara sunt în creştere în mai multe probleme, a declarat miercuri secretarul de stat francez pentru afaceri europene Clément Beaune, citat de AFP.

"Vom insista pentru măsuri europene de reacţie puternică, între care posibilul instrument al sancţiunilor", a afirmat Beaune în faţa Senatului, camera superioară a legislativului francez. "Ultimul episod, care forţează în fiecare zi graniţele inacceptabilului, al preşedintelui Erdogan care l-a insultat pe preşedintele Republicii, este semnificativ pentru o strategie de ansamblu care este cea a Turciei de a-şi multiplica provocările în toate direcţiile", a adăugat el.

Erdogan şi-a invitat luni concetăţenii să boicoteze produsele franţuzeşti, la câteva zile după rechemarea de către Paris a ambasadorului său la Ankara pentru consultări, ca urmare a unei declaraţii controversate a şefului statului turc, care a pus la îndoială "sănătatea mintală" a omologului său francez.

Turcia reproşează preşedintelui Emmanuel Macron că şi-a exprimat sprijinul pentru libertatea caricaturizării profetului Mahomed, în cursul unui omagiu adus lui Samuel Paty, profesorul francez ucis prin decapitare pentru că a arătat caricaturi cu profetul Mahomed în clasă. "Este mereu acelaşi obiectiv: exercitarea unei presiuni maxime asupra vecinilor săi şi în special asupra UE. Am fost prea multă vreme naivi", a apreciat Beaune. În afara acestor atacuri recente, tensiunile şi disputele s-au înmulţit în ultimele luni între UE şi Turcia.

 

Zăcămintele de hidrocarburi din Marea Mediterană


Descoperirea în ultimii ani a unor vaste zăcăminte de gaze în Mediterana orientală a intensificat interesul pentru acestea al ţărilor riverane, precum Grecia, Cipru, Turcia, Egipt şi Israel, relansând disputele asupra frontierelor maritime.

La finalul summit european la mijlocul lunii octombrie la Bruxelles, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a criticat reluarea explorărilor turceşti de gaze în estul Mediteranei şi a amintit că UE prevăzuse să evalueze situaţia în decembrie în vederea unor eventuale sancţiuni.

 

Turcia, angajată militar



Ankara este angajată militar în Libia, în sprijinul Guvernului de uniune naţională, şi în Siria împotriva forţelor kurde, aliate ale coaliţiei internaţionale împotriva grupării jihadiste Statul Islamic, coaliţie din care fac parte mai multe state membre ale UE. Guvernul turc susţine de asemenea forţele azere angajate împotriva separatiştilor armeni în Nagorno-Karabah.

Turcia se află de asemenea sub ameninţarea unor sancţiuni ameicane, după ce a testat recent, spre marea nemulţumire a Washingtonului, un sistem de apărare antiaerian sofisticat, S-400, achiziţionat de la Rusia, în pofida avertismentelor NATO din care Ankara face parte.

Citește și: Franţa cere UE să adopte măsuri împotriva Turciei

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel