Preşedintele francez Emmanuel Macron le-a cerut marţi liderilor militari din aproximativ treizeci de ţări reuniţi la Paris să înceapă elaborarea "unui plan pentru a defini garanţii de securitate credibile" pentru Ucraina în cazul unui acord de pace cu Rusia, a indicat Elysée, relatează Agerpres.
Aceste planuri includ dimensiunea trupelor, locația și, mai ales, opțiunile militare în cazul unei încălcări a acurdurilor.
"În faţa accelerării negocierilor de pace", Emmanuel Macron "a precizat că astăzi este necesar 'să se treacă de la concept la plan' pentru a defini garanţii de securitate credibile, pentru ca în Ucraina să fie posibilă o pace solidă şi durabilă", a anunţat preşedinţia la finalul acestei întâlniri.
Potrivit sursei citate, participanţii au convenit ca garanţiile de securitate "să nu fie separate de NATO şi de capacităţile acesteia", într-un moment în care are loc o apropiere între Washington şi Moscova.
Discuțiile de la Paris au inclus aproape toate cele 32 de țări NATO – dar fără Statele Unite sau puterile asiatice Japonia și Coreea de Sud, a declarat un oficial militar francez.
Ministrul francez al Apărării, Sébastien Lecornu, a spus că „această întâlnire este importantă pentru că pune bazele acestor garanții de securitate” și că „forțele armate europene pot câștiga credit și credibilitate pentru discuțiile diplomatice care, fără îndoială, se vor extinde pe termen lung”.
Mijloacele de descurajare
Forța avută în vedere de Franța și Marea Britanie ar urma să liniștească Ucraina și să descurajeze o altă ofensivă rusă la scară largă după orice încetare a focului, a declarat un oficial militar francez pentru AP.
Totuși, unii oficiali ucraineni se feresc de orice înțelegere fără garanții de securitate clar identificate. Pentru ei, o întrebare cheie este cum va răspunde Coaliția dacă Rusia încalcă orice acord de încetare a focului viitor. Ce fel de răspuns militar ar urma unei ofensive pe scară largă a Rusiei și cât de repede se va concretiza acel răspuns?
Oficialul occidental de la Kiev, oferind o altă idee pe masă, a spus că ar putea include lovituri directe și imediate asupra facilităților rusești în cazul unei încălcări.
Statele Unite – cel mai puternic membru al NATO din punct de vedere militar – nu au fost invitate pentru că națiunile europene vor să arate că sunt capabile să își asume o mare parte din sarcina de a proteja Ucraina odată ce un armistițiu este în vigoare, a spus oficialul militar francez.
Cum ar putea arăta planul:
Unii oficiali occidentali au estimat că „forța de asigurare” dominată de Europa ar putea avea 30.000 de soldați, dar cifrele sunt în discuție.
Potrivit unei versiuni a propunerii, trupele ar fi detașate departe de linia frontului în locuri cheie ale infrastructurii, cum ar fi centralele nucleare, și susținute de puterea aeriană și maritimă occidentală.
Prima linie va fi monitorizată în mare măsură de la distanță, cu drone și alte tehnologii.
Forțele aeriene ale NATO, inclusiv cele ale SUA ar fi localizate în afara Ucrainei, poate în Polonia sau România. Acestea ar avea rol de descurajare pemtru eventuale încălcări ale acordului și pentru a redeschide spațiul aerian ucrainean zborurilor comerciale.
Forțele navale aliate ar putea juca, de asemenea, un rol în curățarea minelor din Marea Neagră și în patrulare pentru a menține în siguranță apele internaționale.
Amintim că România
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News