Succesul a venit odată cu efectuarea cu brio a primului test de lansare a unei rachete cu propulsor de pe un elicopter Tiger Test Bed. Testul a avut loc în Franța la Centrul de Testare al DGA (Direction Générale de l'Armement) din Cazaux, demonstrând progrese importante în tehnologia rachetelor, progrese realizate de industria europeană de apărare.
Cei de la Defence Industry amintesc că prototipul rachetei a fost echipat cu un propulsor și un sistem de telemetrie pentru a colecta date extinse în timpul testului. Obiectivul principal a fost evaluarea comportamentului rachetei și asigurarea separării în siguranță de elicopter în condiții de turbulențe aerodinamice.
Acest test reușit urmează unei prime lansări la distanță lungă efectuate cu câteva săptămâni mai devreme. Realizarea marchează un pas major înainte pentru programul MAST-F, gestionat de OCCAR (Organizația pentru Cooperare Comună în Armament) în numele Franței.
Elicopter francez Tiger, lansând în premieră o rachetă antitanc Akeron LP de ultimă generație - generația a 5-a -. Photo source: DGA
Testul a fost posibil datorită colaborării strânse dintre principalii actori implicați, inclusiv MBDA, subcontractorii săi, centrele de testare DGA și OCCAR, conchide sursa citată.
Ce știm de Akeron e că la origine o rachetă antitanc. Amintim că în prezent Franța își asumă un rol mult mai pregnant de lider militar în Europa ca urmare a pasului în spate făcut de SUA. Franța își asumă de asemenea și rolul de lider în descurajarea Federației Ruse.
În ceea ce privește arma tanc, deși mulți i-au cântat prohodul, în Ucraina ambele părți beligerante au folosit intens tancurile. În prezent cele mai moderne tancuri rusești sunt T-90M Proryv și T-14 Armata, ultimul în număr mic dezvoltat și niciodată utilizat cu adevărat în lupte.
T-90M Proryv rămâne astfel cel mai modern tanc utilizat de Rusia în Ucraina.
Despre Akeron - racheta de generația a 5-a franceză produsă de grupul european MBDA
Akeron LP MBDA, foto: Eurosatory 2022 @DefenseRomania
Akeron cântărește doar 15 kilograme, are o lungime de 1.3 metri și un diametru de 140 mm. Raza de acțiune este de peste 4.000 m, indiferent de condițiile meteo.
Deși Akeron e în esență o rachetă antitanc, Frederic Michaud, reprezentantul companiei ne-a mărturisit că ea poate fi folosită și antipersonal și antinfrastructură.
Akeron LP, o versiune care ar urma să fie integrată și pe elicoptere sau drone e în curs de dezvoltare. Akeron va fi integrat și în cadrul gigantului program francez Scorpion prin care sunt dezvoltate blindatele Grifon și Jaguar și care va avea și o componentă importantă privind achiziționarea de vehicule blindate 4x4 pentru armata franceză.
Ceea ce credem că e important de precizat e că ambele rachete, atât Akeron MP și Akeron LP, vor fi integrate de MBDA în programul LynkEUs.
Programul LynkEUs reprezintă o premieră tehnologică și industrială. Programul e condus de MBDA și face parte din inițiativa europeană PESCO. Se bazează pe cooperare industrială între parteneri pentru a dezvolta capacități la cel mai înalt nivel. Astfel, programul condus de MBDA reunește nume mari din industria de apărare din mai multe state, precum Franța, Belgia și Cipru.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News