''Suntem într-un război contra unui inamic care se află atât în interior, cât şi în exterior'', a declarat Gerald Darmanin pentru postul de radio RTL.
''Trebuie să înţelegem că au fost şi vor exista alte evenimente precum aceste atacuri teribile'', a adăugat ministrul francez.
Un bărbat tunisian, care striga 'Allahu Akbar', a decapitat o femeie în vârstă de 60 de ani într-o biserică din oraşul Nisa, din sud-estul Franţei. O a doua victimă, paracliserul în vârstă de 55 de ani al bisericii, a suferit, la rândul său, o tăietură adâncă la nivelul gâtului, a declarat procurorul Jean-Francois Ricard.
Cea de-a treia victimă, o femeie în vârstă de 44 de ani, a murit în urma multiplelor răni provocate de cuţitul agresorului într-un restaurant din apropiere unde se refugiase la scurt timp după ce a fugit din biserică printr-o uşă laterală. Atacatorul a fost arestat după ce a fost împuşcat de poliţişti.
Un exemplar al Coranului, două telefoane, un cuţit cu o lamă de 17 cm, folosit în atac, precum şi alte două cuţite nefolosite au fost găsite la locul atacului.
Parchetul Naţional Antiterorist (PNAT) a deschis o anchetă pentru ''asasinat şi tentativă de asasinat având legătură cu o faptă teroristă''.
Postul de televiziune francez BFM a anunţat vineri că în cadrul acestei anchete un bărbat în vârstă de 47 de ani, care s-a aflat în legătură cu autorul, a fost plasat în arest.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News