Franța sărbătorește Căderea Bastiliei fără paradă militară, pentru prima dată după 1945

Tudor Curtifan |
Data publicării:

Franţa sărbătoreşte marţi Ziua Naţională într-un format redus din cauza epidemiei COVID-19, pentru prima dată după 1945 autorităţile anulând tradiţionala defilare militară de pe Champs-Elysées pentru celebrarea Căderii Bastiliei, ce a marcat, la 14 iulie 1789, declanşarea Revoluţiei franceze, notează AFP.

Tot marţi, preşedintele Emmanuel Macron îşi va expune, într-un interviu televizat, noile orientări destinate să ajute Franţa să iasă din criza provocată de noul coronavirus.

Preşedintele Macron va sosi în jurul orei locale 10.40 (08.40 GMT) în faţa tribunelor ridicate în Piaţa Concordiei, unde vor defila în cerc 2.000 de militari, cu jumătate mai puţini decât în mod obişnuit la astfel de festivităţi.

În tribune se vor afla 2.500 de invitaţi, dintre care 1.400 îi vor reprezenta pe francezii aflaţi în prima linie a luptei cu epidemia: personal medical, cadre didactice, casieri, poliţişti, jandarmi, pompieri, lucrători în fabrici care produc măşti sau teste.

Au fost invitaţi, de asemenea, reprezentanţi ai Germaniei, Elveţiei, Austriei şi Luxemburgului, în semn de mulţumire pentru faptul că aceste ţări au primit 161 de pacienţi francezi aflaţi în situaţie critică.

 

Macron îi va aduce un omagiu lui Charles de Gaulle



Potrivit anturajului său, Macron îi va aduce un omagiu generalului Charles de Gaulle (preşedintele al Franţei între 1958-1969), cu o triplă ocazie: 130 de ani de la naştere, 50 de ani de la deces (1970) şi 80 de ani de la apelul din 18 iunie 1940 la rezistenţă în faţa ocupaţiei naziste.

Puţin mai târziu, în formatul tradiţional al unui interviu în direct de la Palatul Elysée, şeful statului francez îşi va prezenta timp de 45 de minute, începând de la 13.10 (11.10 GMT) programul pentru viitor, la câteva zile după ce a schimbat premierul şi o parte a guvernului.

Acest discurs va da startul, aşa cum explică anturajul său, ultimelor 600 de zile ale mandatului de 5 ani al preşedintelui, în perspectiva scrutinului din 2022.

 

Franța, aproape de cea mai mare recesiune de după 1948



Macron şi noul său prim-ministru Jean Castex vor trebui să gestioneze o criză sanitară, economică şi socială care, potrivit institutului de statistică INSEE, va arunca Franţa într-o recesiune de 9% în 2020, fără precedent din 1948.

Pe lângă planul de apărare în cazul unei reluări a epidemiei, Macron ar urma să detalieze măsurile de relansare economică şi de susţinere a locurilor de muncă începând din toamnă, inclusiv anunţuri sectoriale, mergând de la ajutoare pentru angajarea tinerilor până la măsuri anunţate în faţa Convenţiei cetăţeneşti pentru climă, notează Agerpres.

Nu vor fi uitate nici măsuri 'împotriva discriminărilor', în siajul mişcării 'Black Lives Matter', născută în Statele Unite.

În cursul serii, un foc de artificii va fi lansat la ora locală 23.00 (21.00 GMT) de la Turnul Eiffel, înconjurat de măsuri de securitate pentru evitarea adunărilor.

În întreaga ţară au fost anulate numeroase focuri de artificii şi spectacole pirotehnice pentru a se limita aglomerările.

Balurile populare şi concertele de cartier prilejuite de Ziua Naţională au fost şi ele anulate în cea mai mare parte, în vreme ce experţii trag un semnal de alarmă în legătură cu un al doilea val al epidemiei care a costat deja în Franţa peste 30.000 de vieţi.

Paisprezece medici de renume au cerut sâmbătă ca măştile să devină obligatorii în toate spaţiile publice închise pentru a se evita o repornire a epidemiei.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel