Franța achiziționează mortiere autopropulsate MEPAC calibru 120 mm

Eduard Pascu |
Data publicării:

Direction générale de l'armement (DGA), instituția care se ocupă de achiziția de tehnică militară pentru forțele militare franceze a atribuit, pe 30 decembrie, un contract unui consorțiu format din Nexter, Arquus și Thales pentru livrarea a 54 de mortiere autopropulsate MEPAC calibru 120 mm, transmite Jane.

Mortierul va fi montat pe vehiculele blindate multirol Griffon 8 × 8, a anunțat Thales într-un comunicat de presă pe 24 ianuarie.

MEPAC va fi echipat cu sistemul Thales Rifled, Recoiled, Mounted Mortar (2R2M). Compania a declarat că mortierul, care dispune de un sistem de încărcare semiautomatic va crește mobilitatea, precizia și protecția armatei franceze.

DGA și cele trei companii lucrează la proiectarea MEPAC din noiembrie 2018. Thales a anunțat că partea din spate a vehiculului Griffon va fi modificată pentru a fi montat mortierul 2R2M și pentru a face loc munițiilor. În plus, plafonul va fi mobil astfel încât să poată fi deschis și închis, după caz. Mortierul poate fi încărcat cu trapa închisă și poate fi gata de tragere foarte repede.

Primele vehicule MEPAC sunt programate să fie livrate până la sfârșitul anului 2023, iar ultimele până în 2027.

Vezi și: Imagini cu noua artilerie autopropulsată M1299 a US Army care va atinge ținte aflate la peste 70 de kilometri 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel