Foști soldați ai Wagner Group și Storm-Z s-au alăturat grupului de partizani ''Corpul Voluntarilor Ruși''

Cristian Soare |
Data actualizării: | Data publicării:
Militari rușii care au efectuat incursiunea de la Belgorod se află deja în Ucraina. În aceste fotografii, realizate în regiunea Sumy, apar luptători ai ''Corpului Voluntarilor Ruși'' și ai Legiunii "Libertatea Rusiei". Sura Foto: Twitter Nexta.
Militari rușii care au efectuat incursiunea de la Belgorod se află deja în Ucraina. În aceste fotografii, realizate în regiunea Sumy, apar luptători ai ''Corpului Voluntarilor Ruși'' și ai Legiunii "Libertatea Rusiei". Sura Foto: Twitter Nexta.

Foștii soldați ai aşa-zisei companii militare private ruse (PMC) Wagner Group și Storm-Z s-au alăturat grupului de partizani ''Corpul Voluntarilor Ruși'', care luptă de partea Ucrainei. A anunțat acest lucru rusul Denis Nikitin, șeful unității, cunoscută și sub indicativul "White Rex". Noii luptători ruși din ''Corpul Voluntarilor Ruși'', care au luptat recent împotriva Ucrainei, au ajutat deja la recucerirea unei părți din teritoriul ucrainean.

"Pot să deschid sigiliul secretului; un luptător de la PMC Wagner și un luptător de la Storm-Z au participat la eliberarea a 200 de metri pătrați de pământ ucrainean pentru Ucraina ca parte a ''Corpului Voluntarilor Ruși", a împărtășit Denis Nikitin, potrivit Militarnyi.

Comandantul ''Corpului Voluntarilor Ruși'' a precizat că, până în prezent, consideră că experimentul privind recrutarea foștilor mercenari ruși a fost un succes.

Comandamentul ''Corpului Voluntarilor Ruși'' este, de asemenea, implicat în negocieri cu alți luptători ai PMC Wagner Group care nu au luptat pe teritoriul Ucrainei și care nu doresc să se alăture Ministerului rus al Apărării.

,,Ei pot continua să facă ceea ce le place, dar acum ca parte a Corpului Voluntarilor Ruși. Sarcina mea de comandant este să le ofer această oportunitate", a precizat "White Rex".

Corpul Voluntarilor Ruși acceptă și foști militari ruși și voluntari ruși obișnuiți.

,,Noii recruți ai Corpului Voluntarilor Ruși au sosit în Ucraina și sunt pregătiți să devină soldați cu drepturi depline. Urmează drumul spre baza noastră, cursul tânărului soldat, antrenamentele și testele și, bineînțeles, războiul pentru care au venit", se arată pe pagina unității.

Unitatea a stabilit un proces prin care rușii pot intra legal în Ucraina, iar "recruții din Federația Rusă vin acum cu zecile". Recent, Daniil Alfyorov, un locotenent rus, s-a alăturat voluntar grupului de partizani ruşi.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel