,,Pentru majoritatea foştilor militari (58%) şi marelui public (59%), războiul din Afganistan nu merita", în timp ce aproape circa 40% consideră contrariul, subliniază think tank-ul american în concluziile sale.
Acest studiu a fost publicat în condiţiile în care americanii şi talibanii sunt angajaţi într-un inedit proces de pace, pentru a pune capăt conflictului declanşat de Washington după atentatele din 11 septembrie 2001.
Referitor la războiul din Irak, care a început în 2003 şi a marcat opinia publică americană, 64% dintre foştii militari americani consideră că acesta "nu merita", iar 55% dintre ei au aceeaşi opinie despre intervenţia americană în Siria împotriva grupării Stat Islamic (SI).
,,Punctele de vedere nu diferă în funcţie de gradul militar sau de experienţă", precizează Pew Research Center.
Potrivit unei analize recente a Universităţii Brown, 6.951 de militari americani au murit în timpul operaţiunilor între 2001 şi 2018. Mulţi dintre foştii soldaţi se întorc acasă suferind de stres post-traumatic (PTSD).
Aproximativ 6.000 de veterani ai armatei americane s-au sinucis în fiecare an în perioada 2008-2016, potrivit unui raport al Ministerului pentru Foştii Combatanţi, publicat la sfârşitul lui 2018.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News