Fost premier francez, propus în consiliul de administraţie al unui grup petrolier public rus

Eduard Pascu |
Data publicării:

Fostul premier francez François Fillon a fost propus în consiliul de administraţie al unui grup petrolier public din Rusia, Zarubezhneft, conform unui decret al guvernului rus făcut public vineri seară, relatează AFP.

Prim-ministru al Franţei între 2007 şi 2012, Fillon ar deveni astfel unul dintre "reprezentanţii Federaţiei Ruse" în consiliul de administraţie al aceste companii specializate în dezvoltarea şi exploatarea zăcămintelor de hidrocarburi, în special în străinătate, transmite Agerpres.

Fillon, condamnat în iunie 2020 la cinci ani de închisoare, dintre care trei cu suspendare, într-un caz răsunător de angajări fictive care i-a compromis campania pentru alegerile prezidenţiale în 2017, ar intra în grupul rus doar în calitate de preşedinte al Apteras, firma de consultanţă pe care el a creat-o în 2017 şi care a lucrat deja cu companii franceze instalate în Rusia.

Aprobarea de către Zarubezhneft a candidaturii sale, prezentată în decretul semnat de prim-ministrul rus Mihail Mişustin, nu ar urma să fie decât o formalitate.

Alţi foşti înalţi oficiali străini fac deja parte din consiliul de administraţie al unor grupuri petroliere ruse.

Fosta şefă a diplomaţiei austriece Karin Kneissl, care a dansat un vals cu Vladimir Putin în 2018, a fost numită în iunie la gigantul petrolier rus Rosneft, unde fostul cancelar german Gerhard Schroeder este deja prezent de mai mulţi ani.

Fondat în 1967, grupul Zarubezhneft avea ca misiune să le oferă asistenţă tehnică ţărilor prietene ale URSS pentru a construi în special infrastructură petrolieră şi pentru a-şi dezvolta zăcămintele de hidrocarburi.

Astfel, compania a participat la realizarea a numeroase proiecte în domeniul petrolier, în special în Algeria, Afganistan, Vietnam, Egipt, India, Siria sau chiar Vietnam.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel